kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Se apropie europarlamentarele! Iată ce va susţine Florin Popescu

La sfârşitul lunii mai, România va participa la al doilea scrutin european pentru desemnarea  a 32 de  deputaţi care să reprezinte ţara noastră în structurile continentale. Cel mai proaspăt partid ce va sta în faţa electoratului  este Mişcarea Populară, care a primit girul judecătorilor astăzi, 29 ianuarie. PMP este partidul sub care de o jumătate de an toată lumea îl identifică pe fostul lider democrat liberal Florin Popescu, deşi acesta nu şi-a afirmat niciodată public intenţia de a se înscrie în această formaţiune.

Întrebat ce va face la europarlamentare Florin Popescu a evitat să vorbească despre Mişcarea populară, dar a precizat pentru Gazeta Dâmboviţei că „Voi milita pentru unificarea dreptei. A forţelor de centru dreapta capabile de coopereze şi să genereze locuri de muncă.”

Este cunoscut faptul că Popescu, deşi a fost exclus din PDL, are încă la nivelul judeţului Dâmboviţa influenţă asupra unora dintre primarii partidului care i-au susţinut acţiunile considerate nestatutare de conducerea centrală. Sunt zvonuri că unii dintre aceştia vor susţine aceeaşi linie cu a lui Popescu la alegerile europarlamentare, chiar dacă mesajul acestuia va fi spre Partidul Mişcarea Populară. Se pare, însă, că aceste zvonuri nu sunt luate în seamă de actualul preşedinte al PDL Dâmboviţa Iulian Vladu: „Nu cred că vreun primar PDL se va înscrie într-un partid de 2%” aprecia Vladu în cadrul unei conferinţe de presă. Totuşi, cum trădarea nu e nimic nou în PDL, nu este nevoie ca primarii să plece din partid şi să-şi piardă funcţiile, ci doar să-şi direcţioneze voturile către anumite formaţiuni politice, unii fiind nemulţumiţi de alocările bugetare acceptate de democrat liberali pentru ei.

Între timp, fostul partener al lui Popescu din alegerile parlamentare, Adrian Rădulescu, (cei doi candidând în tandem pentru Camera Deputaţilor şi Senat, pe colegiul Târgovişte), a demisionat din funcţia de consilier prezidenţial, existând zvonuri legate de iminenta sa înscriere în PMP. Rădulescu s-ar putea implica în campanie chiar la Dâmboviţa, având experienţa alegerilor de la finele lui 2012. Surse din cadrul PMP Dâmbovița spun ca formaţiunea ar ţinti în județul nostru un procent cu 2 cifre la europarlamentarele din mai, la care nu pot spera fără susţinerea unor persoane cu influenţă şi cu bani.

Foto Evenimentul zilei

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media