30 de unități de învățământ din Dâmbovița au adresat solicitări Direcției Silvice Dâmbovița pentru activități în programul Săptămâna Verde, perioada 27 martie – 28 aprilie. Elevii au beneficiat deja și au planificate deplasări la pădure, vizite la Zimbrăria Neagra, la pepiniera centrală de la Găești, la sediul instituției pentru prezentări referitoare la cunoșterea pădurii și au fost angrenați de asemenea în activități precum plantarea de puieți. „Obiectvele activităților sunt: conștientizarea importanței pădurii și a mediuui înconjurător, dezvoltarea conditei ecologice bazate pe respectul pentru natură și protejarea mediului, reponsabilizarea elevilor pentru prevenirea poluării și gestionarea resurselor fără a periclita echilibrul mediului și sănătatea comunității. Clasele mai mari participă și la acțiuni de ecologizare a pădurii și a zonelor limitrofe”, explică Adina Prodan, purtător de cuvânt al Direcției Silvice Dâmbovița.
Acțiunile și mesajele transmise au fost adaptate categoriilor de vârste ale elevilor, ceea ce le-a asigurat succesul. „Pentru că educația ecologică are un rol important în cultivarea de la vârste fragede a unei atitudini și a unei conduite responsabile față de tot ceea ce ne înconjoară, elevii clasei pregătitoare D din cadrul Școlii Coresi din Târgoviște au participat la activitatea Pădurile, plămânul verde al omenirii, care a vizat cunoașterea importanței pădurii, printr-un dialog facilitat de doamnă Adina Prodan, gazda activității. Elevii au descoperit, mai întâi, informații despre misiunea Direcției Silvice Dâmbovița și a rolului acesteia în administrarea fondului forestier din județ. Îmbogățirea bagajului de cunoștințe al copiilor despre biodiversitatea pădurii, dar și despre schimbările climatice s-a realizat prin intermediul unei prezentări POWERPOINT interactive. Elevii au fost provocați să recunoască funcțiile, produsele pădurii și să identifice soluții pentru conservarea biodiversității. Au urmărit captivați imaginile surprinse în pădurile din România și au observat comportamentul animalelor în sălbăticie. Dornic de explorare, fiecare copil a participat cu entuziasmul și curiozitatea specifice vârstei”, ne-a împărtășit învățător Alina Șontea.
Este cel mai de amploare program desfășurat de Direcția Silvică Dâmbovița în parteneriat cu unitățile de învățământ, depășind numărul de solicitări din cadrul programului Școala Altfel.