Echipa Salvamont Salvaspeo Dâmbovița aflată la Baza de salvare montana Peștera a fost alertată în data de 18 februarie 20243 în jurul orei 18:00, să intervină în sprijinul unui grup de șapte turiști care se aflau în Șaua Bătrâna la o altitudine de 2000. Două persoane din cadrul grupului erau epuizate fizic și ușor hipotermice, fiind în imposibilitatea de a se deplasa.
Date fiind condițiile meteo nefavorabile (temperatura scăzută și vânt), s-a intervenit într-un timp foarte scurt pentru acordarea primului ajutor și transportarea celor doua victime la Baza Peștera.
Echipa de prim răspuns, formată din doi salvatori montani pe un ATV cu senile, a pornit către zona specificată de turiști, alegând cel mai rapid traseu. Din cauza intemperiilor și a stratului de zăpada, aceștia au ajuns la victime în jurul orei 18:35. A doua echipa de salvare formată din trei salvatori a însoțit restul grupului pana la Baza Peștera. Acțiunea de salvare s-a încheiat la 21:30 când tot grupul împreună cu salvamontiștii au coborât de pe munte si au fost duși la o unitate de cazare. Turiștii sunt în afara oricărui pericol urmând ca astăzi să își continue deplasarea către casă.
Salvamontiștii îi sfătuiesc pe turiştii ce doresc să ajună în zona montană a județului Dâmbovița, să se informeze la punctele Salvamont sau telefonic despre starea traseelor si condițiile meteo și să solicite cu încredere sprijinul Echipei Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița.
Telefoane utile:
Salvamont Salvaspeo Dâmbovița: 0726.686.685
Dispeceratul Național Salvamont: 0725.826.668 ( 0salvamont)