Salariaţii de la Electroaparataj au ieşit azi în Piaţa Tricolorului

„S-au creat două Românii, România bugetarilor şi România celor care lucrează în mediul privat”

Salariaţii de la SC Electroaparataj Târgovişte, care de peste o lună de zile sunt în grevă generală, au ieşit astăzi în piaţa publică a oraşului, respectiv în Piaţa Tricolorului, pentru a-şi striga durerea, dar şi pentru a fi auziţi de cine trebuie!  În sprijinul Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel ALFA Dâmboviţa, cea care a organizat mitingul de protest de la Târgovişte au venit şi colegii din ţară. Lideri de sindicat de la Satu Mare, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Bucureşti, Braşov, Prahova… au ţinut să fie astăzi alături de colegii  de la Dâmboviţa şi în mod special alături de salariaţii de la SC Electroaparataj Târgovişte care trec prin momente dificile. Aproximativ 200 de persoane au participat la protestul de la Târgovişte, unde a fost prezent şi Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale CARTEL ALFA. Însă, cel care a însufleţit manifestarea de protest de la Târgovişte a fost nimeni altul decât liderul Sindicatului Valahia Târgovişte, Nicolae Dragodănescu… care a făcut apel la calm şi decenţă.

„Vorbim de legi de dialog social… nu  există aşa ceva!”

„CARTEL ALFA este aici pentru a vă susţine în lupta voastră pentru a stabili un preţ corect al forţei de muncă. Am venit aici, sub fereastra prefectului, unde sunt reprezentanţii, simbolurile autorităţii statului pe care îi rugăm să vină lângă noi şi le promitem că vor fi aplaudaţi. Dacă politicienii, senatorii şi deputaţii de Dâmboviţa sunt la cabinetele parlamentare îi rog respectuos să vină alături de noi  să vorbim, ca pe stradă. Le promitem tuturor că-i  vom aplauda. D-le prefect, vrem să vă vorbim, în stradă, despre problemele noastre, despre problemele din mediul privat, despre legea dialogului social, despre cum se comportă patronii, cum nu avem niciun fel de protecţie prin lege, cum s-au creat două Românii, România bugetarilor şi România celor care lucrează în mediul privat. Vă rugăm, la un moment dat, după ce ne veţi asculta să veniţi lângă noi şi să ne spuneţi dacă măcar veţi face un minim de diligenţe pentru a corecta ceea ce se întâmplă. Sigur, o lună de grevă, pentru cei care nu au făcut grevă niciodată până acum,  este un moment greu, dar acesta este singurul mod pentru a stabili corect preţul forţei de muncă. Vorbim de legi de dialog social, nu  există aşa ceva! La Electroaparataj avem o situaţie atipică, avem un fond de investiţii care controlează, pe verticală, o groază de firme, privatizate prin metoda MEBO, pe care o ştiţi cu toţii, şi numai una singură înregistrează profit. Broadhurst, marele fond de  investiţii, iar banii le ajung în buzunare printr-un offshore. E cazul ca şi polticienii români să găsească o soluţie pentru cei care îşi înregistrează firme în paradisuri fiscale, fără a nu plăti impozite statului român. Banii noştri acolo se duc. D-le prefect, d-lor parlamentari, oamenii nu mai vor să fie plătiţi cu minimul pe economie, de muncitor necalificat, aceasta este principala lor revendicare, vor să aibă şi ei aceleaşi drepturi vizavi de recunoaşterea vechimii în muncă, vechime care uşor uşor a fost băgată în salariu şi a dispărut. Dacă în mediul bugetar există o lege în care gradaţia pentru muncă primeşte o bonificaţie, în mediul privat aţi uitat să mai reglementaţi asta domnilor? Trebuie să găsim o soluţie pentru cei care lucrează în condiţii grele de muncă. Domnilor, suntem în situaţia în care avem două Românii. Statul, pentru salariaţii proprii a găsit o soluţie şi toţi cei care lucrează în mediul bugetar au o soluţie rezonabilă pe care noi, cei din mediul privat, nu o mai avem. Dacă nu vom face nimic şi dacă vom rămâne în continuare doar cu ce vor negocia sindicatele care sunt constrânse de nişte legi foarte îngrăditoare, vom ajunge în situaţia în care să îngroşăm rândurile celor care au plecat şi aţi văzut că au vrut să voteze şi nu au reuşit… şi asta e o problemă. 5 milioane de români sunt la muncă în afara ţării, oameni buni! Rugăm încă o dată…  d-le prefect, d-le preşedinte al CJD, d- le primar, d-lor parlamentari, de la primărie, de unde sunteţi, vă rugăm să veniţi, nu avem nimic cu nimeni, vrem doar să vă gândiţi la o soluţie viabilă pentru mediul privat. Avem nişte oameni care stau de o lună de zile în grevă. Dacă în mediul bugetar avem o minimă reglementare, în mediul privat nu avem decât 20 de zile de preaviz şi salariul minim care înseamnă un net 250 de euro, de 1250 de lei net. Nu poţi trăi în România cu 1250 de lei net. Acesta trebuie să fie mesajul nostru…”, a fost mesajul liderului de sindicat, Nicolae Dragodănescu… strigat în Piaţa Tricorolului.

 

„Toată lumea vrea să vadă cum  creşterea economică se reflectă şi în buzunarul fiecărui cetăţean”

 

Un mesaj asemănător a transmis şi Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale CARTEL ALFA. „Întreprinderile care sunt conduse de companii străine sau mai ales de offshore-uri, de investiţii străine nu încearcă decât să eludeze reglementările fiscale şi să-şi maximizeze profitul, defavorizând pe de o parte şi statul, din punct de vedere al fiscalităţii, dar şi salariaţii care sunt ţinuţi la salariul minim sau foarte aproape de acesta. Practic acest lucru se întâmplă datorită lipsei cadrului legislativ adecvat care să reglementeze şi în principal din  lipsa unei legii a  dialogului social, care a fost modificată în 2011 şi care de atunci încoace, de fapt, nu face decât să împiedice mecanismele de bună distribuţie în sectorul economic, a creşterii economice. De fapt toată lumea vrea să vadă cum  creşterea economică se reflectă şi în buzunarul fiecărui cetăţean. Sperăm ca şi politicienii de aici, cum au făcut şi cei de la Satu Mare,  pentru că nu este singurul caz şi probabil o să mai avem, să îşi asume atribuţiile pe care le au şi ar trebui să le îndeplinească, ca iniţiator legislatv, care să reglementeze aceste situaţii.  Creşterea de fond salariu este minimă şi nu înseamnă decât un pas către o viaţă mai apropiată de o viaţă decentă. Dacă vreţi, cazul specific pentru Târgovişte este faptul că două persoane juridice diferite împart aceeaşi maşină şi acelaşi om, pe o durată de 8 h de lucru, adică salariaţii, cu ocazia grevei, au constatat că, de fapt, sunt la două întreprinderi, la unii cu 7 h, la alţii cu 1 h şi lucrează pe acelaşi ultilaj făcând acelaşi lucru, dar de fapt pentru două companii diferite. Acest lucru arată dificultăţile cadrului legislativ, pentru o conduită, şi încercările mai mult sau mai puţin clare de fraudă fiscală şi de intimidare a salariaţilor”, a declarat preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale CARTEL ALFA, Bogdan Hossu.


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro