Unul dintre cei mai vechi și mai cunoscuți lăutari din județ, Nea Ion de la Ungureni s-a stins astăzi, după 70 de ani în care a slujit lăutăria așa cum a știut el mai bine. A cântat după ureche melodii vechi și noi, înteținându-și familia din cântec. L-au urmat în lăutărie fiul Dan de la Ungureni, cunoscut acordionist şi nepoţii Valentina, Nicuşor şi Gabi. Nea Ion a murit convins că deși vremurile s-au schimbat mul, iar melodiile vechi ale lui Neluţa Neagu sau Dona Dumitru Siminică nu mai sunt știute, lăutăria totuși nu va muri.
În 70 de ani de cântec a strâns amintiri cu nemiluita. Într-un interviu pentru Gazeta Dâmboviței spunea că nu va uita niciodată o nuntă de la Scheiu, comuna Ludeşti, care a ţinut ca-n poveşti de sâmbătă până marţi. Iar obiceiul locului, cu o sârbă întinsă pe 2 ore, a fost poate printre cele mai grele momente artistice pe care le-a interpretat. A avut parte şi de necazuri, de nunţi sparte la jumătate, de încăierări între comeseni, de oameni care nu i-au mai plătit muncă, dar toate fac parte din viaţa breslei lăutarilor şi nu le-a regretat. A văzut o singură dată străinătatea, când a mers în Italia cu ansamblul Fir de Dor din care a făcut parte în tinereţe. Din mândrie, nu ar fi acceptat să cânte pe străzile oraşelor celebre, așa cum au ales alții.
De astăzi, însă, vocea sa s-a stins.
Dumnezeu să îl odihnească!