Comunicat de presă
ROJUST-Asociația personalului din justiție avertizează opinia publică și decidenții politici că modul în care a fost adoptată Legea bugetului de stat pentru anul 2026 creează premisele unui conflict juridic de natură constituțională între puterile statului și afectează direct funcționarea statului de drept în România.
Maniera în care factorul politic atacă constant independența justiției, prin desele modificări ale Statutului magistratului, reducerea și chiar eliminarea drepturilor recunoscute acestora și asumate de legislativul român pentru accederea în rândul statelor membre UE, subfinanțarea sistemului și privarea acestuia de sumele colectate din taxele judiciare de timbru, justificarea soluțiilor fiscale incoerente si abuzive prin atacarea în mod public a judecătorilor și procurorilor, este ”încununată” de defavorizarea vădită a categoriei profesionale a magistraților cu ocazia adoptării Legii bugetului de stat pentru anul 2026.
Pe de altă parte, constatăm că trăim o perioadă în care dezbaterea despre justiție a ieșit din zona instituțională și a fost aruncată pe scena publică, unde zgomotul, miturile și emoțiile de moment au înlocuit analiza rațională. Este legitim ca societatea să-și dorească reforme în numele echității, dar tocmai într-un stat de drept esența funcționării instituțiilor nu poate fi dictată de percepții instabile.
Instituțiile statului, inclusiv cele judiciare, trebuie să fie conduse de reguli clare, previzibile și stabile, nu de moralități reactive sau impulsuri populiste, or, în ultimele luni, am asistat la o escaladare periculoasă a discursului public la adresa magistraților, transformată adesea într-o formă de instigare la ură sau dispreț instituționalizat. De-a lungul activității profesionale, magistrații s-au confruntat cu nemulțumiri punctuale venite din partea justițiabililor, ceea ce este firesc într-un stat democratic, însă diferența fundamentală este că, acum, aceste atitudini extreme sunt alimentate – direct sau tacit – chiar de către reprezentanți ai puterilor legislativă și executivă care, în loc să ofere clarificări, contribuie la confuzie și amplifică frustrarea colectivă.
Aceasta a culminat cu adoptarea de către Parlamentul României a Legii bugetului de stat pentru anul 2026, după reducerea doar a componentei propusă inițial de cheltuieli cu drepturile obținute de magistrați în anii trecuți (unele prin hotărâri emise cu peste 10- 15 ani în urmă și neexecutate de stat nici până în prezent), ducând practic la amânarea lor în mod nepermis pentru un așa zis pachet social, total insuficient si incapabil de a rezolva problemele economice si financiare ale țării (https://hotnews.ro/anuntul-lui-bolojan-dupa-sedinta-coalitiei-pe-blocajul-din-coalitie-privind-bugetul-2197978).
În condițiile în care măsurile fiscal bugetare nu au fost apreciate în aceeași manieră cu referire la alte categorii profesionale care, la fel ca magistrații, au dobândit drepturi salariale restante prin hotărâri judecătorești definitive, legea bugetului de stat – care reduce fondurile alocate Înaltei Curți de Casație și Ministerului Public, fonduri destinate și plăților, succesiv amânate, a drepturilor salariale restante – este discriminatorie.
Amânarea, nejustificată legal, a plății drepturilor salariale restante denotă, încă o dată, încălcarea principiului separației puterilor în stat, prin supunerea puterii judecătorești factorului politic, fapt incompatibil cu noțiunea de stat de drept, încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la respectarea bunurilor.
Amintim că magistrații, la fel ca si alte categorii profesionale, au obținut în instanțe judecătorești – singurele instituții constituționale care pot decide în cazul încălcării drepturilor și libertăților cetățenilor – respectarea și aplicarea unitară a legilor salariale. În acest context, blamarea frecventă a magistraților pentru a justifica neplata sau amânarea repetată a obligațiilor legale ale statului, ridică semne de întrebare cu privire la constituționalitatea măsurilor dispuse prin Legea bugetului de stat și a însăși respectării dispozițiilor articolului 3 din Constituția României – România este stat de drept, unde drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sunt respectate.
Decizia Guvernului de a amâna plata unor drepturi salariale câștigate definitiv în instanță de magistrați nu reprezintă o reducere reală a cheltuielilor, ci o deplasare artificială a acestora în viitor, cu efecte bugetare agravante. Aceste debite sunt titluri executorii, purtătoare de dobândă legală penalizatoare și actualizare cu indicele de inflație. Prin urmare, orice amânare determină o creștere automată a valorii obligației, statul va plăti mai mult decât ar fi plătit în prezent, din calculul efectuat rezultând o cheltuială cu mult mai mare decât presupusa economie a bugetului prin nealocarea sumelor datorate magistraților.
Pe de altă parte, amânarea executării hotărârilor judecătorești definitive transmite semnalul că statul își ierarhizează discreționar obligațiile, ceea ce generează efecte negative în lanț: creșterea litigiilor, majorarea costurilor de executare silită și inclusiv o percepție de risc crescut în relația cu alți creditori.
Dispozițiile din Legea bugetului de stat prin care se ignoră hotărârile judecătoreşti reprezintă nu doar o încălcare evidentă a principiului separaţiei puterilor în stat, ci şi o subminare directă a legitimității instanţelor judecătoreşti.
Reamintim că CEDO, în jurisprudența sa constantă, nu a acceptat argumentul Guvernului privind bugetul, întrucât o autoritate de stat nu poate invoca o lipsă de fonduri ca pretext pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile (a se vedea, mutatis mutandis, Burdov împotriva Rusiei, nr. 59498/00, pct. 35, CEDO 2002 III): Însăşi ideea că un organ al statului refuză supunerea în faţa unei hotărâri judecătoreşti subminează conceptul preeminenţei legii. (…) Un stat trebuie să respecte hotărârile pronunţate împotriva sa fără întârziere şi fără a fi nevoie ca reclamantul sa utilizeze procedurile de executare. Curtea a admis în mod repetat pretenţiile reclamanţilor, care fie nu au folosit aceste proceduri, fie au fost nevoiţi să le folosească, exprimând punctul de vedere că „unei persoane care a obţinut o hotărâre judecătorească împotriva statului în urma unui proces câştigat, nu trebuie să i se ceară să recurgă la proceduri de executare pentru a o pune în aplicare”.
De asemenea, în considerentele Deciziei nr.972 din 21 noiembrie 2012, Curtea Constituțională a României a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, declanşat de refuzul de a recunoaşte efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive. Curtea a arătat că „…apare cu evidenţă faptul că Parlamentul (fie Camera Deputaţilor, fie Senatul), în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, nu poate să se substituie puterii judecătoreşti, respectiv să soluţioneze, prin hotărâri proprii, litigii ce ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti. De asemenea, legiuitorul nu poate modifica, suspenda sau stinge efectele unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.”
Oricare ar fi impactul real al unor asemenea intervenţii asupra derulării procedurii, în mintea justiţiabililor pot trezi suspiciuni obiective privind independenţa justiţiei. Acestea relevă „o lipsă de respect faţă de puterea judiciară” (CEDO, hotărârea Sovtransavto Holding vs. Ucraina din 25 iulie 2002).
Eliminarea, doar a categoriei magistraților, de la plata drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătorești, în condițiile în care celorlalte categorii profesionale – care au recunoscute drepturi similare prin hotărâri judecătorești definitive – le sunt plătite deja drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, nu produce doar discriminare, dar arată și profund dispreț față de singura putere din stat care asigură respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Dreptul nu poate funcționa în valuri emoționale. Moralitatea socială se schimbă. Dar justiția trebuie să fie o ancoră de echilibru, nu o barcă în derivă. Dreptul nu este dictat de simpatie sau furie colectivă. Statul de drept presupune că legile – inclusiv cele privind statutul magistraților – trebuie să fie previzibile, neretroactive, fundamentate pe nevoile reale ale instituțiilor, nu pe imaginea lor publică temporară. Reformele construite pe mituri și valuri de opinie vor fi reforme instabile.
Nu se construiește încredere în justiție amputând sistemul judiciar, ci investind în digitalizare, resurse umane, eficiență, transparență și dialog instituțional autentic.
Independența financiară este fundamentul independenței judiciare. Independența justiției nu este un concept abstract ci se susține prin garanții legale și prin stabilitate financiară. Cine vrea să controleze justiția, lovește mai întâi în resursele ei, iar o justiție fragilizată financiar este o justiție vulnerabilă la presiuni, la migrarea cadrelor către sectorul privat și, în cele din urmă, la obediență.
Reforma trebuie să se bazeze pe dialog real cu sistemul judiciar, nu pe decizii impuse unilateral, fără evaluare de impact, fără simulări bugetare reale și fără consultare profesională.
În final, trebuie spus clar: magistrații nu sunt deasupra societății, dar nici ținta frustrărilor ei. Contribuabilii susțin bugetul public cu bani. Magistrații susțin funcționarea statului de drept, iar justiția este vitală pentru dreptate, stabilitate, ordine.
România are obligații clare, derivând din Constituția sa și din tratatele internaționale la care este parte, de a menține garanțiile și principiile statului de drept și, de aici, de a proteja integritatea și independența sistemului judiciar.
Intervențiile asupra drepturilor magistraților și insuficienta subvenționare a justiției conduce la încălcări grave ale CEDO, Principiilor de Bază ONU (1985); Standardelor Comisiei de la Veneția și ale CJUE, motiv pentru care urmează să analizăm posibilitatea intervenției organismelor europene, care să ia măsuri de apărare a statului de drept în România, inclusiv prin reactivarea mecanismelor de verificare și control ( MCV).
Facebook
WhatsApp
TikTok
