Relicva Sfântului Francisc de Assisi este la Târgoviște, în cadrul unui pelerinaj național

Credincioșii sunt invitați la rugăciune și la venerarea relicvei în ziua de 31 august 2026

Comunitatea Bisericii Romano-Catolice „Sfântul Francisc de Assisi” din Târgoviște îi invită pe credincioși să participe, luni, 31 august 2026, la un eveniment deosebit: primirea relicvei Sfântului Francisc de Assisi, în cadrul pelerinajului național organizat în Anul Jubiliar Franciscan.

Pelerinajul marchează împlinirea a 800 de ani de la trecerea la Domnul — Transitus — a Sfântului Francisc de Assisi, care a avut loc în anul 1226. Cu această ocazie, credincioșii din România au posibilitatea de a se întâlni cu una dintre cele mai prețioase mărturii ale prezenței sale spirituale: o relicvă de tip „ex massa corporis”, provenită din trupul sfântului și păstrată la Bazilica „Sfântul Francisc” din Assisi.

Sfântul Francisc de Assisi este unul dintre cei mai importanți și mai mistici sfinți ai creștinismului. Viața sa, întemeiată pe iubirea profundă față de Dumnezeu, pe simplitate, sărăcie evanghelică, pace și fraternitate, continuă să inspire milioane de oameni din întreaga lume. El este, de asemenea, un model de grijă față de cei săraci, față de cei aflați în suferință și față de întreaga creație.

Biserica Romano-Catolică din Târgoviște îl are drept patron pe Sfântul Francisc de Assisi. Din acest motiv, sosirea relicvei sale reprezintă pentru comunitatea locală un moment de profundă bucurie, o binecuvântare aparte și un prilej de reînnoire spirituală. Credincioșii sunt chemați să redescopere, prin exemplul sfântului, frumusețea unei vieți trăite cu autenticitate în spiritul Evangheliei.

Relicva este însoțită de doi călugări franciscani conventuali români care slujesc la Sacro Convento din Assisi. Este vorba despre pr. Claudiu Ilieș, OFM Conv., implicat în pastorația pelerinilor români și în promovarea spiritualității franciscane în cadrul Bazilicii „Sfântul Francisc”, și despre pr. Bogdan-Cristian Mîrț, OFM Conv., slujitor al comunității franciscane din Assisi și dedicat primirii pelerinilor și prezentării istoriei și spiritualității locurilor legate de viața Sfântului Francisc.

Prezența celor doi preoți franciscani  creeză o legătură vie între comunitatea din Târgoviște și Assisi, orașul în care se află mormântul Sfântului Francisc și către care se îndreaptă anual pelerini din întreaga lume.

În tradiția Bisericii, cinstirea relicvelor reprezintă un gest de respect și iubire față de sfinții care au trăit în mod exemplar Evanghelia. Nu materia este venerată, ci lucrarea lui Dumnezeu manifestată în viața sfinților. Relicva devine astfel un semn care îi îndeamnă pe credincioși la rugăciune, convertire, pace și sfințenie.

Programul pelerinajului la Târgoviște

Ora Eveniment

10:00 Primirea relicvei Sfântului Francisc de Assisi

10:00–20:00 Biserica va fi deschisă pentru rugăciune personală și venerarea relicvei

18:00 Sfânta Liturghie

Parohia îi invită cu drag pe toți credincioșii — catolici, ortodocși și pe toți oamenii de bunăvoință — să participe la această zi de har. Întâlnirea cu relicva Sfântului Francisc poate fi un moment de apropiere de Cristos și de redescoperire a chemării de a fi făuritori ai păcii, iubitori ai aproapelui și vestitori ai Evangheliei.

Marius Mihălăchioiu

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media