De câte ori ies din scara blocului în care locuiesc, privesc cu uimire şi surprindere doi copăcei-un mesteacăn şi un frasin- aflaţi la distanţă de câţiva metri unul de altul. Mesteacănul răsărit la trei metri deasupra solului într-un zid bătut de ploi al unei vechi ghene de gunoi a blocului, frasinul răzbătând printr-o fisură în asfalt Amândoi şi-au croit cu greu drumul spre lumină, unul înfruntând betonul, celălalt, asfaltul. Unul suspendat pe creasta unui zid, altul suind prin chingile de smoală ale asfaltului, dar păstrând legătura cu pământul. Ambii aspirând spre înalt, în pofida opreliştilor care le stau în cale. Două victorii vegetale împotriva unui destin vitreg şi o întruchipare a unui indestructibil elan vital, aşa îi văd de la fereastra apartamentului. Oamenii însă trec pe lângă ei ignorându-i. Cei doi copăcei, care depăşesc acum doi metri, au, în pornirea lor semeaţă, ceva din neamul acesta nevoit să lupte cu betonul nepăsării, al trufiei, al corupţiei, al lăcomiei fără margini a unora cu piedicile pe care nepotismul şi birocraţia le pun în faţa creativității, a iniţiativei şi a muncii cinstite. Pe cei doi copăcei îi resimt acum ca un simbol al setei de justiţie a omului simplu nevoit să o caute prin fisurile din asfaltul indiferenţei celor puternici şi prin zgura sufocantă a unor mentalități de clan. Cele două imagini vegetale le văd ca un strigăt spre cer, ca o propensiune spre lumină a unor vieţi simple şi oneste, ca o luptă împotriva unor forţe obtuze care cred că pot înfrânge energia unui neam, ţinându-l în genunchi, intoxicându-i fibra morală, anulându-i spiritual critic şi elanul justiţiar.
DOI COPĂCEI ŞI O MULŢIME DE SENSURI!
Citeşte şi Rumegând între antilope
Facebook
WhatsApp
TikTok
