REFLECŢII MINORE: CĂPŞUNICA

 După un august canicular, septembrie s-a instalat auriu și fierbinte peste plaiurile dâmboviţene. Dacă mergi prin satele noastre din zonele noastre colinare, vei vedea în jurul fiecărei case de aici cum gospodarul şi-a plantat o boltă de viţă ai cărei struguri anul acesta sunt deja copţi. Îi recunoşti după culoarea lor sângerie, bătând în negru. E soiul pe care oamenii de aici îl numesc Căpşunică. Strălucind pe bolta de viţă într-o nuanţă de rubin şi negru ,cu gustul lor atât de dulce si parfumat, Căpşunica e strugurele dealurilor dâmboviţene, e strugurele unor locuri lipsite de podgorii, dar cu atât mai mult blazonul viticol al zonei. Desigur ,există Feteasca Regală,există strălucirea de aur îmbătător al Galbenei de Odobeşti, există parfumul voievodal al Muscat- Otonelului sau dulceaţa sângerie a Zghiharei . Pentru săteanul dâmboviţean,există Căpşunica. Ea este pentru el quintesenţa soiurilor de struguri, e Tokay-ul ,Bordeaux-ul şi Madeira  la un loc. Căpşunica e soarele întunecat în zarea înroşită a amurgului, transferat în bolta înaltă a viţei de vie. E viaţa dulce-amară, transpusă într-un cristal vişiniu vegetal. E sufletul aspirând spre înalt al delurenilor dâmboviţeni. Căpşunica e marca viticolă a acestor locuri,neînregistrată nicăieri decât, poate , în sufletul oamenilor acestor locuri, e brandul lor, căruia nu sunt interesați să-i facă publicitate. Am asistat la culesul strugurilor dintr-o astfel de boltă de Căpşunică. Rupţi cu grijă, strugurii sunt dezbroboniţi, adică desfăcuţi boabă cu boabă,trecuţi prin  zdrobitor ,daţi prin teasc pentru ca licoarea obţinută în urma fermentării să fie pusă în damigene, cu gesturi în care descifram o anumită sfinţenie, ca pentru pregătirea  vinului de împărtăşanie. Era parcă îmbutelierea unor esenţe de parfumuri scumpe, pentru a fi apoi distribuite unor spirite fine.     În gustul dulce-acrişor  cu parfum de tămâiasă al vinului   de   Căpşunică  am descifrat  esenţa sufletului acestor minipodgoreni din zona aceasta deluroasă.