Dacă apa curge la robinetele din comunele judeţului, un înseamnă că e şi cea mai bună apă. La acest moment, serviciul piblic judeţean aflat în subordinea CJD şi Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa, operează în aproximativ jumătate din judeţ, în rest apa este furnizată de primării, iar analizele de conformitate sunt făcute la solicitările acestora, dacă ele există. „Mirarea mea este că dacă adunăm comunele în care operăm noi, cu cele în care operează serviciul public judeţean, abia acoperim cam jumătate din numărul de comune din judeţul Dâmboviţa. Întrebarea este ce-i cu cealaltă? Celelalte sunt la primării. Le operează primăriile. Nu ştiu cum, că nu au licenţă de operare, nu au un personal calificat. Apa nu întotdeauna este potabilă după toate normele şi cerinţele. Aştept cu mare nerăbdare să ni le dea în operare, să le dea la nişte profesionişti.” a precizat pentru Gazeta Dâmboviţei, directorul Companiei de Apă, Radu Vasilescu.
O problemă în ceea ce priveşte reţelele de apă este şi cea a diverselor programe şi proiecte după care au fost realizate sistemele. Cum fiecare primar a făcut după cum a crezut că se pricepe mai bine, în final, la preluarea de către Companie au fost necesare alte investiţii pentru armonizarea sistemelor: “Se ştia că va fi un operator regional, că va prelua aceste sisteme, dar n-a fost implicată Compania de Apă niciodată, n-a fost cerută o părere: Voi cum credeţi? Cum ziceţi? E bine? Nu e bine? N-aş vrea să comentez prea mult, pentru că, probabil, au fost anumite interese la nivel local. A trecut! Sunt ale noastre. Le-am luat cu bune şi cu rele şi facem ceea ce trebuie să facem, pentru că suntem singurii profesionişti din judeţ în acest domeniu.” a mai spus Vasilescu.