2012 – 2014 devine un mandat de coșmar pentru parlamentarii de Dâmbovița. Trei dintre aceștia sunt cercetați în diverse cauze penale, iar unul a ajuns deja după gratii. În aceste condiții, tensiunea în toate partidele este una maximă!
ION STAN este primul parlamentar ales în mandatul 2012- 2014 trimis în judecată, într-o cauză în care este acuzat de trafic de influență. Acesta, fost președinte PSD Dâmbovița, a fost ales din partea PSD, dar a fost exclus din partid și activează ca deputat independent.
În rechizitoriul întocmit, procurorii acuză că în perioada 12 -14 noiembrie 2012, inculpatul Stan Ion, deputat în Parlamentul României, a solicitat unui denunțător 130.000 lei, bani destinați achiziționării combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum și achiziționării de produse alimentare ce urmau a fi împărțite în preajma alegerilor parlamentare. Inculpatul Stan Ion a pretins banii lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum și pentru obținerea unor noi contracte de lucrări, de către firmele controlate direct sau indirect de denunțător. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
FLORIN POPESCU este fostul lider PDL Dâmbovița, ales pe listele acestui partid. Ulterior el a trecut în PMP de unde a demisionat după apariția problemelor cu justiția, activând tot ca independent în parlament. Popescu este trimis în judecată în două cauze. Una sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conflict de interese (8 acte materiale) şi fals în declaraţii (8 acte materiale):
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: Inculpatul, în perioada august 2008 – noiembrie 2010, în calitate de preşedinte al unui consiliu judeţean, a semnat 7 acte adiţionale la un contract de lucrări încheiat între consiliu şi societatea comercială S.C. „P.” S.A. la care acesta, împreună cu tatăl şi fratele său, a deţinut calitatea de acţionar până la data de 14.07.2008, precum şi un contract de lucrări, încheiat cu aceeaşi societate comercială, realizând, în mod indirect, un folos material, atât pentru sine, cât şi pentru rudele sale.
Cea de-a doua cauză se referă la săvârșirea infracțiunii de folosire a influenţei, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian folosindu-și influenţa şi autoritatea ce decurgeau din funcţiile de preşedinte al unui partid politic, organizaţia judeţeană Dâmbovița și vicepreședinte al aceleiași formațiuni politice la nivel național, l-a determinat pe un denunțător să-i remită mai multe foloase necuvenite. Acestea au constat în cantitatea de 60.992,2 kg pui grill, în valoare de 485.500 lei, pe care ulterior a distribuit-o, în scop electoral, cetățenilor din județul Dâmbovița, cu ocazia campaniei electorale, pentru alegerile locale, din luna iunie 2012. În acea perioadă, inculpatul Popescu Florin Aurelian a candidat și el pentru obținerea unui nou mandat în funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.
OVIUDIU MARIUS ISĂILĂ, senator ales pe listele PDL, trecut ulterior la PSD cu doar câteva zile înainte să fie săltat de DNA.
SenatorulPSD Ovidiu Marius Isăilă a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA), fiind acuzat de trafic de influență. Isailă e acuzat de trei infracțiuni de trafic de influentă, două în formă continuată și una în formă simplă. Isăilă este acuzat că a comis mai multe infracțiuni de corupție, printre care se număra faptul că a cerut de la un denunțător 350.000 de euro pentru a opri controalele ANAF la societățile deținute.
Procurorii DNA susțin că: În perioada 2012 – 2014, când Isăilă a fost șef serviciu în Ministerul Finanțelor și ulterior senator (din decembrie 2012), acesta “a obținut importante sume de bani prin folosirea influenței pe care o avea sau pe care a lăsat să se înțeleagă că o are pe lângă funcționari publici, prin prisma relaționării profesionale în sistemul public de finanțe și ulterior ca om politic, pentru a-i determina să nu își îndeplinească în mod corect atribuțiile de serviciu”.
Astfel, la începutul anului 2012, Isăilă a pretins suma de 200.000 euro de la un denunțător, pentru a realiza intervenții pe lângă funcționarii ANAF ce efectuau un control la o societate comercială administrată de denunțător, în vederea soluționării favorabile sau blocării controlului. După ce a primit banii, Isăilă a pretins denunțătorului, prin același intermediar, o nouă suma de bani, respectiv 150.000 euro, pentru a influența rezultatele unui nou control. După primirea banilor, el a instigat la întocmirea unui fals contract de împrumut pentru a se justifica banii primiți.
SORIN ROȘCA STĂNESCU, senator PNL de Târgoviște Moreni, a ajuns aseară după gratii, condamnat definitiv la 2 ani și 4 luni de închisoare. Fostul director al trustului de presă ” Ziua” și colaborator declarat al securității a fost declarat vinovat pentru constituirea unui grup infracţional organizat.
Anchetatorii spun că Roșca Stănescu, Dinu Patriciu și Sorin Pantiș, fostul ministru al comunicațiilor alături de alte persoane au format un grup criminal organizat și s-au folosit de informațiile pe care le aveau în legătură cu Rompetrol pentru a câștiga ilegal bani la bursă. Patriciu le-ar fi dat informații confidențiale prietenilor săi, printre care și Roșca Stănescu, asa fel încât aceștia au cumpărat la bursă acțiuni ale Rompetrol ieftin și ar fi vândut, câteva ore mai târziu, de 2-3 ori mai scump. Așa ar fi câstigat sute de mii de dolari.
dacă „zeghea” este trendul… fiat lux! 😉