kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Profesorul Emilian Milea a plecat spre cer

Când cineva pleacă dintre noi, obișnuim să spunem că a fost cel mai bun, o persoană minunată etc. De multe ori aceste vorbe reflectă doar emoția momentului și amarul despărțirii. În cazul domnului Milea, orice elogiu reprezintă un sfert din ce ar merita spus despre dumnealui. A fost cu adevărat cea mai bună persoană pe care am cunoscut-o mulți dintre noi. Am spus-o și am auzit-o de sute de ori în anii care au trecut. Evident cel mai bun pedagog, de o inteligență și o intuiție a căii celei mai bune în ceea ce priveste educația, și mai ales blând, foarte blând cu sufletele celor din jur. Cât despre umorul dumnealui, ce să mai spun? Suntem tare mulți cei care îl regăsim în expresiile noastre de zi cu zi. În decembrie anul trecut, Școala „Tudor Vladimirescu” a hotărât ca sala de sport să poarte numele “Profesor Emilian Milea”. Un gest minuscul de recunoștința din partea sutelor de elevi cărora le-a fost și le va rămâne model. Bineînțeles că domnul Milea s-a simțit stingherit de asemenea gând și că a spus că “rămâne dator”! Dumnealui dator pentru oceanul de bine pe care a știut cu blândețe și răbdare să îl împartă tuturor… Modestie, calitate umană la superlativ! Pentru mine și pentru mulți dintre cei care s-au bucurat de zâmbetul dumnealui ocrotitor, Domnul Milea rămâne cea mai frumoasă parte a copilăriei și adolescenței noastre. Vă mulțumim din suflet!

Un fost elev

Înmormântarea va avea loc pe 6 martie, la ora 13.00 la Catedrala Eroilor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media