kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Profesioniştii ai dreptului, teoreticieni şi practicieni, reuniți în conferință la Târgoviște

COMUNICAT  DE  PRESĂ

Tribunalul Dâmboviţa, în colaborare cu Asociaţia pentru Studiul Relaţiilor Profesionale de Muncă, Asociaţia Magistraţilor din România – Filiala Dâmboviţa şi Centrul de Cercetare în Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, a organizat vineri, 10 mai 2024, Conferinţa cu tema „ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND MODIFICĂRI LEGISLATIVE DIN ANUL 2023”.

Conferinţa, aflată la cea de-a unsprezecea ediţie, s-a desfăşurat în Amfiteatrul Institutului de Cercetări al Universităţii Valahia, situat în Târgovişte, Aleea Sinaia, nr. 13, judeţul Dâmboviţa şi a avut ca scop reunirea profesioniştilor dreptului, teoreticieni şi practicieni, pentru clarificarea unor aspecte doctrinare şi jurisprudenţiale.

Evenimentul face parte din programul de formare continuă descentralizată a judecătorilor şi îşi propune să contribuie la conturarea unui punct comun între jurisprudenţă şi doctrină, acolo unde sunt probleme controversate generate de legislaţia în continuă schimbare.

La lucrările conferinţei au participat magistraţi din raza Curţilor de Apel Ploieşti, Bucureşti şi Bacău. De asemenea, la conferinţă a participat şi domnul judecător Narcis Erculescu, membru în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi doamna Roxana Ioana Petcu,  inspector-şef al Inspecţiei Judiciare.

În cadrul conferinţei au fost abordate următoarele probleme de drept:

  • Puncte de  cotitură  în legislația recentă a muncii din România – univ. dr. Dan Ţop
  • Modificări legislative aduse infracțiunilor rutiere – Judecător Mihai-Costin TOADER
  • Grava eroare științifică! Codul civil nu a reglementat niciodată contractul de muncă – Avocat Costel GÂLCĂ
  • Cum poate inteligența articiala (I.A.) influența instituțiile negocierii contractelor colective de muncă și ale declanșării conflictelor colective de muncă, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 367/2022- Gioni POPA-ROMAN, Drd. Cătălin FAGHIAN, asistenți judiciari Tribunalul Bacău
  • Obiectul procedurii de cameră preliminară în contextul modificărilor legislative determinate de Legea nr. 201/2023 – Judecător Florin-Georgian CREŢU
  • Aspecte de noutate privind modificările legislative referitoare la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, prin prisma Legii nr. 367/2022 – Cătălin FAGHIAN, asistent judiciar Tribunalul Bacău
  • Jurisprudența CEDO și influența asupra dreptului muncii din România – Lect. univ. dr. Marius MIHĂLĂCHIOIU

 

 

PURTĂTOR DE CUVÂNT,

Judecător Georgiana Muraru

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media