Primăria Lungulețu a achiziționat două din cele trei utilaje prevăzute într-un proiect cu finanțare europeană. Proiectul aprobat se numește „Achiziționarea unor utilaje specifice pentru întreținerea drumurilor locale și a spațiului public aparținând comunei Lungulețu, județul Dâmbovița”, iar finanțarea, în valoare de 42000 de euro, este asigurată integral prin fonduri europene.
Până la acest moment au ajuns în comună un aparat pentru aplicarea de insecticide și o remorcă. Urmează să fie achiziționat în cadrul proiectului și un braț tocător de resturi vegetale.
„Acest proiect reprezintă un pas important pentru dotarea compartimentului de gospodărire comunală în comuna Lungulețu.” a precizat primarul comunei, George Duțu.
@gazeta.dambovitei #gazetadambovitei #stiridambovita #bucegi #invarfulmuntelui #fy #5pasidebine #viatalatara #videoviral #tiktokdambovita