kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Primar PSD: „Îmi este teama de furia Bucureștiului! Nu pentru mine, ci pentru comunitatea mea”

Seria de epistole din interiorul PSD pune pe tapetul public multe dintre lucrurile spuse de „gura lumii”, care au acum o confirmare publică. De la acuzațiile aduse în „Scrisoarea puciștilor” de către semnatarii antiDragnea, printre care și  Adrian Țuțuianu, la înregistrările făcute pe ascuns în ședintele social democraților și până la Scrisoarea deschisă a fostului președinte CJD, Alexandru Oprea,  în care acesta vorbește despre conducerea discreționară a președintelui PSD Dâmbovița, stilul epistolar devine unul… pistolar în interiorul partidului.

Ultima scrisoare din interiorul PSD Dâmbovița vine de la  edilul șef al orașului Pucioasa. Constantin Ana vorbește de o altă realitate – dependența administrațiilor locale de deciziile luate la centrul partidului care conduce administrația generală. Ana a scris pe pagina sa de facebook, în urma scrisorii lansate în spațiul public de Alexandru Oprea. Primarul Pucioasei își afirmă susținerea necondiționată față de Adrian Țuțuianu și cere strângerea rândurilor în jurul acestuia, în condițiile unor atacuri din exterior. Pe de altă parte, Ana recunoaște că se teme de  „furia Bucureștiului” în condițiie în care vizitele ministeriale în orașul de sub Patrana au rămas fără ecou, dar spune și că se teme și de degradarea partidului. Mesajul lui Constantin Ana îi este adresat lui Alexandru Oprea: „Cele mai multe din speranțele membrilor noștri, draga Sandu și dragi colegi, se leagă de curățirea partidului! De normalizarea relațiilor dintre cetățenii României și PSD! Așa ca, te rog Sandu și va rog sa înțelegeți poziția mea”  i-a transmis acesta.

…………..

Stimate domnule Alexandru Oprea, stimați colegi, membrii ai Organizației PSD Dambovita.

După cum bine știți, și Sandu poate mai bine ca oricine, sunt un membru al organizației PSD Dambovita ce a încercat sa fie permanent vertical, având in cadrul BPJ și nu numai, destule “contre” cu președintele Adrian Tutuianu.

Datorită principiilor mele cat și percepției personale asupra evenimentelor din perioada conflictului între Alexandru Oprea și Adrian Tutuianu, am fost unul dintre cei ce-au opus constant sancțiunilor propuse pentru Sandu Oprea cat si schimbării echipei pe care el o conducea la CJ Dambovita.

Puțin mai târziu, din motive pe care atât Sandu cat și colegii mei le cunosc, am demisionat din funcția de Vicepreședinte al PSD Organizația Dambovita.

Nu vreau sa va aduc aminte de momentul semnării inițiativei “Fără penali in funcții publice” care a pornit o adevarata furtuna in partid, cu o ținta precisa: Ana Constantin!

Cu toate acestea dragi colegi eu am rămas aici, in PSD! Sa lupt din interior pentru ideile mele, sa apar speranțele membrilor mei!

Iar cele mai multe din speranțele membrilor noștri, draga Sandu și dragi colegi, se leagă de curățirea partidului! De normalizarea relațiilor dintre cetățenii României și PSD!!!

Așa ca, te rog Sandu și va rog sa înțelegeți poziția mea (poți sa consideri aceasta postare ca și un răspuns la afirmațiile tale de astăzi).

Las deoparte toate disputele și ÎL SUSȚIN NECONDIȚIONAT PE ADRIAN TUTUIANU IN DISPUTA CU ACTUALA CONDUCERE A PARTIDULUI!!!

VEZI si: Alexandru Oprea i-a scris lui Dragnea despre Țuțuianu

Am semnat ca și colegii mei, in cunoștința de cauza petiția pentru susținerea lui Adrian Tutuianu. Și sunt convins ca și colegii mei susțin cu fermitate acest demers (au fost câteva observații fata de propunerea făcută, dar am convenit sa o înaintam in forma inițială)!

Cred ca, in aceste momente când Organizația PSD Dambovita se afla sub asediu și când sunt atacuri venite din toate părțile, e momentul sa strângem rândurile!

Asa ca astăzi, va rog pe toți sa uitati de conflictele personale! Este un moment in care se văd adevăratele caractere! Este momentul in care ne putem verifica, dacă ne mai curge același sânge prin vene!!!

Și încă un lucru, draga Sandu, îmi este teama de furia Bucureștiului! Nu pentru mine, ci pentru comunitatea mea (deși in doi ani am tot primit miniștrii in vizita, iar urmările vizitelor nu au apărut nici astăzi!)

Dar mai teama îmi este, draga Sandu și dragi colegi de un alt lucru, ca asistam nepăsători sau neputinciosi la degradarea partidului și mai grav a României sub aceasta conducere!

Va veni o zi când pentru nepăsarea noastra o sa dam socoteala! Indolenta noastra, a tuturor, ne va costa foarte scump!

Pentru ca “somnul rațiunii noastre naște monștrii”!

Constantin Ana

Distribuie:

Un comentariu la „Primar PSD: „Îmi este teama de furia Bucureștiului! Nu pentru mine, ci pentru comunitatea mea””

  1. Respect pe toata lumea care nu minte. Din pacate cand vorbim de judetul Dambovita si municipiul Targovistea condusa de majoritate PSD din 2012-2014 vedem atatea promisiuni neinplinite. Centura Targovistei ..aleluia! Noul stadion .. aleluia! Refacerea cinematografului Independenta ..aleluia! Reabilitarea fostelor centrale termice din cartiere ..aleluia! Modernizarea transportului urban…. aleluia! Reamenajarea Tetrului de vara ..aleluia! Finalizarea Planului de Amenajare a Teritoriului Judetului Dambovita si a Planului General de Urbanism. al Targovistei .. aleluia! Extinderea deponiei de la Aninoasa si modernizarea sistemului de precolectare a deseurilor urbane… aleluia! Targovistea ..”ruinurilor” sare in ochi. Sunt indiscutabil si lucruri bune realizate.. modernizarea unor strazi si a unor parcaje si a locurilor de joaca din Targoviste, anveloparea unor blocuri si modernizarea unor crese -gradinite cu bani europeni… pentru ca ce se vede azi .. aduce voturi maine.. dar unde e viziunea, unde e dezvoltarea durabila?! Daca ramaneti si dupa 2020 la putere pe cine o sa mai dati vina ca Targovistea nu are o perspectiva?!

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media