La Clubul Rotary Târgoviște a avut loc, aseară, ceremonia predării de colan, la încheierea mandatului avocatului Ciprian Iacob. Noul președinte al clubului, pentru un an de zile, este Marin Ghionoiu. Evenimentul a avut loc la Corpul K al Universității Valahia. Odată cu predarea colanului a avut loc și o ceremonie de primire de noi membrii.
Sub mandatul lui Ciprian Iacob, desfășurat în mare parte în perioada pandemiei Covid -19, clubul a donat echipamente de protecție Complexului de Servicii Sociale Găești, 100 000 de măști pentru 28 de unități de învățământ din județ, a donat mobilier școlar pentru Școala generală Mătăsaru și Școala Tudor Vladimirescu și proiectoare pentru Școala Aninoasa și Școala Răzvad, au fost reparate obiecte de mobilier la Școala Paul Bănică, donate jocuri educative și televizoare Centrului de Recuperare Neuromotorie pentru copii Gura Ocniței, acordate burse pentru 10 elevi cu rezultate foarte bune la învățătură, premierea excelenţă la concursul de interpretare Mozart Liceul de Arte „Balaşa Doamna”, dar și acordarea de echipamente sportive pentru echipa de fotbal Phoenix. A fost organizat un program de instruire pentru cadrele didactice privind predarea on line și oferit sprijin persoanelor nevoiașe din Cătunul Șetreni, dar și sprijin Cluburilor de robotică din județ. În cadrul programului educațional au fost amenajate biblioteci în Dâmbovița Mall și holul Universității Valahia, fondul de carte fiind donat de către membrii clubului. În plus au continuat programele “Rotary plantează” și “Promenada inimii”. Un mandat plin pentru rotaryeni.
Noul președinte propune pentru acest an continuarea programelor Rotary din domeniul educației și socialului, dar și programe noi: “Cum să vezi prin sticlă spartă” – program educaţional ȋn parteneriat cu Consiliul Judeţean al elevilor şi Interact Club Târgovişte, o strângere de fonduri pentru secţia A.T.I. Cardiologie Intervenţională, editarea unui Album “Târgovişte – Istorie şi obiective turistice” și înfiinţarea unei biblioteci la policlinica Târgovişte.