kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Povestea satelor fantomă înființate de țăranii dâmbovițeni coloniști în urmă cu mai bine de 100 de ani

În România există localități pustii, din care au mai rămas doar niște case în degradare, dar și localități fictive care în realitate se află acum pe fundul unui lac de acumulare sau care au dispărut în urma unei inundații ori a unei alunecări de teren. Aproximativ 1% din numărul total de localități din România intră în categoria localităților fantomă, care există în actele administrative, au cod poștal, dar nu mai există fizic.

Două dintre acestea au legătură cu dorința unor dâmbovițeni de acum un secol de a trăi mai bine, din muncă. În anul 1921, după reforma agrară, s-a format satul Alexandru Ioan Cuza prin colonizarea pe teritoriul acestei localităţi a unei populaţii  de mocani din judeţele Dâmboviţa şi Câmpulung Muscel. Înfiinţat În perioada 1921-1927, satul a aparţinut comunei Fundeni-Frunzăneşti şi se numea Principele Nicolae. Din anul 1928, satul si-a schimbat denumirea în Alexandru Ioan Cuza, iar din punct de vedere administrativ aparţinea comunei FUNDULEA. Oamenii au trăit și muncit aici pământul până în 1972, când afectat de inundaţiile din acel an, satul a început să fie dezafectat. Șase ani mai târziu nu mai existau aici locuitori. Astăzi singura construcție vizibilă este fosta biserică.

Cumva însă satul nu a dispărut  din acte, devenind o localitate fantomă. Conform informațiilor din cadrul Recensământului Populației și Locuințelor din anul 2011 localitatea nu avea nici un locuitor la data recensământului. Localitatea nu are o vatră, gospodării sau rețea de acces, dar are încă cod poştal. În zonă se mai găsesc o serie de construcții lângă pădurea Rărești, respectiv o fermă mai mare și câteva depozite. În Recensământul Agricol apare că satul are animale, nu însă și oameni.

Tot în judeţul Călăraşi, Satul Boanca s-a înfiinţat imediat după împroprietărirea de la 1864, de către colonişti proveniţi din comunele Brezoaiele şi Slobozia Moara din judetul Dâmboviţa. Reforma agrară din 1864 a fost o măsură luată de guvernul Mihail Kogălniceanu sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, prin care ţăranii clăcaşi erau eliberaţi de obligaţiile faţă de boieri şi erau împroprietăriţi cu pământ.  În prezent, aceasta localitate nu mai există deoarece în 1962, ea a fost dezafectată pentru sporirea suprafeţelor agricole.


Urmăriți canalul Gazeta Dâmboviței pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D


@gazeta.dambovitei

#stiridambovita #gazetadambovitei #foryou #5pasidebine #fy #fantoma

♬ sunet original – Gazeta Dâmboviței

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media