kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

PORTRET: Ioana Ristea a fost primul elev cu dizabilității la Olimpiada Națională de Geografie

Există o mulțime de oameni care, deși s-au pricopsit cu una sau chiar mai multe dizabilități, își trăiesc viața cu un firesc pe care oamenii nu-l au prea des. Acesta este și cazul elevei Ioana Ristea, care la 15 ani a devenit un model pentru întreaga țară.

Născută la Bucșani, Ioana vine zi de zi la Târgoviște fiind proaspătă absolventă a Școlii Gimnaziale Mihai Viteazul. Dacă am arunca o privire spre performanțele ei școlare, spre mediile impecabile, spre pasiunile și lucrurile care o fac fericită, n-am putea nici măcar să bănuim că adolescenta se confruntă cu o dizabilitate locomotorie care îi face deplasarea aproape imposibilă pe cont propriu. În ciuda acestor lucruri, Ioana a avut norocul de a fi înconjurată de oameni care să o facă chiar și pe ea să uite de faptul c-ar avea o problemă.

whatsapp image 2024 06 01 at 11.11.04 (1)

Pasionată de literatură, Ioana citește sute de cărți și stă cât se poate de departe de telefon și rețele de socializare. I-a plăcut mereu să învețe și până acum s-a menținut printre cei mai buni elevi din clasa ei. A participat la mai multe concursuri și Olimpiade, iar în acest an a luat parte și la Etapa Națională a Olimpiadei de Geografie care s-a desfășurat la Constanța și de unde s-a și întors cu o Mențiune. Ioana a fost primul elev cu dizabilități care a participat la această competiție. Acest lucru trebuie punctat pentru că probele olimpice se dau din relieful județului în care se desfășoară Olimpiada, iar cu o zi înainte de examenul propriu-zis, Ioana a ținut pasul cu colegii din toată țara și cu profesorul care le expunea teoria despre relieful constănțean în timpul unei lungi plimbări pe faleză. Din fericire, așteptările Ioanei au fost depășite, toți elevii și profesorii empatizând și încercând să o integreze în toată această activitate.

Deși se întâlnește adesea cu o infrastructură neprietenoasă pentru nevoile ei sau a altor persoane cu dizabilități, adică scări înalte, rampe făcute superficial și abrupt și așa mai departe, Ioana încearcă să se implice în cât mai multe activități, să se plimbe și să fie cât de activă poate.

whatsapp image 2024 06 01 at 11.11.04 (2)

Pe lângă pasiunea pentru geografie și pentru istorie, adolescenta are o înclinație deosebită pentru povești. AICI puteți descoperi povestea primei cărți pentru copii realizată de Ioana Ristea, aceasta mărturisindu-ne că urmează să lanseze și alte volume de acest gen.

„Pentru parcursul meu educațional le mulțumesc domnilor învățători Mocanu, doamnei diriginte Costache, doamnei director Bobes și tuturor profesorilor de la Școală Gimnaziala „Mihai Viteazul” Târgoviște. Mulțumiri speciale doamnei profesor Baltalunga, doamnei inspector Laura Nae, iar colegilor mei de la lotul olimpic de geografie le urez succes!”

whatsapp image 2024 06 01 at 11.11.04 whatsapp image 2024 06 01 at 11.11.05

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media