Ca să ne lămurim odată cam cât de mult țin unii de ciolanul care se numește Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița, vă prezentăm astăzi o clauză halucinantă din contratul de mandat al directorilor Ion Ponorică și Ninel Cimpoacă. Suntem convinși că și ceilalți directori cu contract de mandat au aceeași clauză, dar Gazeta Dâmboviței este în posesia unor documente grăitoare doar în cazul celor doi directori, care cu siguranță îi vor scoate din sărite chiar și pe social democrații care și-au tocit tălpile prin campanii electorale și nu au primit nimic în schimb.
ION PONORICĂ, social democrat de rangul trei, care a muncit o viață întreagă la cârciumioară. A dat norocul funcției peste domnia sa pe 17. 07 2013 când a semnat contractul de mandat pentru funcția de director economic al Companiei de Apă, când a primit mașină, combustibil, diurnă, decontări de cursuri de pregătire profesională, cheltuieli de protocol atât în țară, cât și în străinătate etc. Sincer ne așteptam la toate aceste facilități. Nu de alta, dar angajarea directorilor și contractele lor sunt apanajul Consiliului de Administrație. Ghiciți cine era președintele Consiliului de Administrație care îi dădea lui Ponorică toate aceste facilități din banii consumatorilor captivi ai sistemului de alimentare cu apă? Păi, președinte era chiar Ponorică (sic!). Dar cum era chiar prea de tot să-și semneze singur contractul de management, și-a asumat semnătura nimeni altul decât…Adrian Simion, coleg de partid și de consiliu a lui Ponorică, uns șef în locul acestuia la CA în momentul în care acesta a părăsit postul cu aproximativ o lună și jumătate în urmă. Același Simion care refuză astăzi comunicarea cu presa pe subiectul neregulilor de la Companie, dar și dreptul legal al membrilor CA de a intra în posesia documentelor societății.
Nu i-a putut refuza însă colegului de partid, dispoziția finală din contract: „La încetarea prezentului mandat, mandatarul (nr. Ion Ponorică) are dreptul, la cerere, să i se asigure un loc de muncă în societate pe perioadă nedeterminată, corespunzător pregătirii sale profesionale”. Cum ar veni, Ponorică şi-a asigurat printr-o clauză abuzivă pensionarea din Compania de Apă, care şi-ar putea diversifica, cu această ocazie, activitatea şi spre producerea de sifon…
Până acolo însă, dacă mandatarul ar fi revocat „fără justă cauză” în următorii 4 ani, acesta urmează a primi remunerația cuvenită până la încetarea mandatului la care se adaugă 100 000 de euro!!! Tot în acest contract scrie că denunțarea unilaterală este interzisă sub sancțiunea plăților de mai sus: remunerația și cei 100.000 de euro.
NINEL CIMPOACĂ, reprezentant al conservatorilor, mai social democrat decât mulți pesediști din oraș. Cunoscut în oraş prin plecarea din funcţia de şef al secţiei gaze Târgovişte, după ce francezii s-au prins că le făcea concurenţă neloială, prin firma înfiinţată de el şi soția sa în 2009, GAS SERV EXPERT.
Ninel a avut și el noroc în viață și a ajuns printr-o conjunctură fericită membru în CA al Companiei, acolo unde domnii s-au votat între ei și pentru funcțiile de directori. Așa că Ninel a devenit peste noapte din specialist în gaze, specialist în livrarea de apă, ca director tehnic al Companiei. Faptul că social democrații fie au deplină încrdere în el, fie el este personajul cel mai ușor de ținut în frâu, s-a văzut în momentul în care Cimpoacă a fost numit șef al comisiei de cercetare a vinovaților în cazul apei cu dejecții de la Aninoasa. La trei luni de la eveniment, nu numai că Cimpoacă nu a finalizat nici o cercetare, ba chiar a uitat și că i s-a cerut să facă lumină. Probabil că și Cimpoacă se vede pensionar din Companie, în bază dispozițiilor finale ale contractului său de mandat semnat de data aceasta de fostul președinte CA Ion Ponorică. „La încetarea prezentului mandat, mandatarul (nr. Ninel Cimpoacă) are dreptul, la cerere, să i se asigure un loc de muncă în societate pe perioadă nedeterminată, corespunzător pregătirii sale profesionale”. Ups, deci după sifoane, trecem Compania și pe gaze, ca să aibă oamenii aștia un loc călduț de muncă. Binențeles că dacă mandatarul Cimpoacă ar fi revocat „fără justă cauză”, acesta urmează a primi remunerația cuvenită până la încetarea mandatului la care se adaugă 100 000 de euro!!! Denunțarea unilaterală este interzisă sub sancțiunea plăților de mai sus: remunerația și cei 100.000 de euro.
Acestea fiind spuse, redacția Gazeta Dâmboviței le dedică domnilor de mai sus următoarea melodie. Fără număr, că vedem că așa sunt obișnuiți
[youtube width=”600″ height=”400″ video_id=”Fj8ASnJ1n6M”]
Mai fratilor,chiar nimeni nu poate face ordine in aceasta Companie.Stau si ma intreb,oare ce se intimpla in tara asta.Stimati lucratori in presa ,va felicit ca dezvaluiti asemenea cazuri,dar nu-i lasati fratilor,mergeti pina la capat,cereti sa se puna ordine .Sunteti singurii care puteti face acest lucru,caci noi cetatenii de rind nu avem nicio putere.
Oameni de teapa lor ajung în final unde le este locul. Și-au semnat contractele intre ei ???!!!
RUȘINE RUȘINE RUȘINE