Dacă ar fi să concentraţi în câteva fraze momentul decembrie ‘ 89 în Târgovişte, care ar fi acestea?
Pe 17 decembrie am plecat din Târgoviste, m-am intalnit cu colonelul Dragomir si mi-a spus „Coane fugi!” pentru că se descoperise că eram unul dintre cei care se manifestau împotriva regimului, mă opusesem să fac de serviciu la instituţia la care lucram şi intrasem în vizor mai demult. Pe data de 22 decembrie , la ora 11:30 eram în faţa Consiliului Judetean, unde se aflau şi scutierii. Oamenii au inceput sa se strângă, dar ni s-a spus să nu facem ceva pentru că au ordin să tragă. Am respectat ce ni s-a spus, iar în jurul orei 12:50 am intrat în Palat la Găvănescu. A apărut ulterior colonelul Alexe, foarte agitat, cu expresii jignitoare la adresa comunismului şi am reuşit să preluăm puterea. Am făcut primul consiliu provizoriu, el preşedinte, eu secretar.
Care a fost pulsul evenimentelor după ziua de 22 decembrie în Târgovişte?
Timp de 6 zile nu am dormit nicio secundă şi am păzit pupitrul, mă pricepeam la telefoane pentru că aveam studii de telecomunicaţii. În perioada de 22-23 decembrie nu s-a luat legătura la Bucureşti decât cu mine şi colonelul Alexe. La patru şi zece m-a sunat Ion Iliescu şi a cerut să i-a legătura cu Găvănescu însă i-am răspuns că nu se poate.A urmat replica acestuia ”dacă nu vrei să mi-l dai spune-i să vă ajute că va fi bine”. Găvănescu a stat în spatele meu tot timpul. Pe la ora 17:30, mi-a dat din nou telefon şi scurt i-am dat voie să vorbească cu Găvănescu, ştiu că din momentul ăla el a spus că o sa ne ajute cu tot ce e nevoie. În perioada care a urmat, mi-am dat seama mai târziu că am fost dezinformaţi chiar de secretarii de partid fideli regimului. Drept dovadă despre procesul de la Târgovişte al lui Nicolae Ceauşescu noi nu am fost informaţi. Ni se spunea doar că vin nişte elicoptere la Târgovişte şi să nu tragem. După amiaza am primit de la Stănculescu : „coletul a fost prins Nedelcule, a fost executat şi pentru asta am spus să nu se tragă în elicoptere”. Am rămas în ţară de la momentul revoluţiei până la alegerile democratice. O perioadă de 8 luni de zile am stat în Palat ca vicepreşedinte, apoi am fost destituit. În luna octombrie am plecat în mod democrat, legal , în Germania pentru că mi s-a desfăcut contractual de muncă.
Libertatea mult dorită nu mai era acum un ideal, ci o realitate. Cum s-au manifestat oamenii?
Ceea ce m-a surprins a fost că în Târgovişte de exemplu, după 5-6 zile de revoluţie, pe la geamurile Consiliului Judeţean, strigau”traiască Ceauşescu!”, românii uitaseră după câteva zile din cauza dezinformării. Se revenea la vechile moravuri, sau poate că nici nu aveau cum să dispară. În biroul meu de vicepreşedinte într-o dimineaţă secretara mi-a spus că nu mai am voie să intru pentru că acolo va veni domnul senator Iorgu. Am luat cheile, am deschis şi acolo erau două frigidere şi nişte cauciucuri şi am întrebat-o ce e cu ele.Mi-a răspuns că sunt pentru Guvern. Le-am luat şi le-am scos afară. În biroul meu deja apăruse corupţia, mita, interesul. Am martori când un coleg de-al nostru şi-a permis şi a luat un aragaz în comuna Tătărani, l-am auzit şi l-am pus să ducă aragazul înapoi, moment în care m-a întrebat mirat ”pentru ce am luptat noi?”. De asemenea pe data de 25 decembrie se pare că Ion Iliescu ar fi spus „strângeţi în continuare cotizaţiile de partid şi le viraţi în conturile vechi”, iar în campanie, Frontul Salvarii Naţionale a împărţit pungi albastre cu acei trandafiri şi mi-am dat seama de unde a apărut acel sistem ”punga”pe care îl regăsim şi astăzi. Pe 5 ianuarie la Palat, Mircea Dinescu s-a exprimat ” vrem să facem o ţară cu un sistem socialist de tip suedez, tovarăşi”. Nu ştiam să vorbim, nu eram pregătiţi. Să stai 40 de ani şi să gândească numai un om pentru tine. Când vroiai să spui ceva, să te exprimi, atunci ţi se dădea în cap.
Aţi revenit în ţară după 13 ani. Cum aţi fost primit?
După ce am plecat din ţară, am fost considerat dispărut de toată lumea şi nimeni nu a avut puterea de a spune că eu exist. S-a încercat să fiu băgat în întuneric. Plecarea mea a dus la confuzii, au spus că am fost turnător al Securităţii. Am demonstrat că nu eram turnător ci un luptător, lucru evident şi prin faptul că am plecat ilegal în străinătate în 1988. Când am revenit am avut surpriza să văd ca Duţă Vasile, se proclamase în fruntea revoluţionarilor. M-am revoltat sa văd acest lucru şi despre el am afirmat că a fost „maestru la măturatori”. M-a dat în judecată, iar la proces martorii pe care ma bazam nu au avut curajul să depună mărturie, însă am primit sprijin din partea lui Pildner, Popescu şi Mişu Păun şi am fost apărat de Antonescu, vicepreşedintele de astăzi al Consiliului Judeţean. Gustul amar al întoarcerii în ţară mi-a fost dat şi de faptul că am găsit la conducere oameni pe care nici măcar nu m-au recunoscut, deşi am stat opt luni de zile la Consiliul Judeţean, dar care pretindeau că au luptat la revoluţie. Unii spuneau că au deconspirat terorişti , alţii că au prins politişti.
În opinia dumneavoastră, pentru că aţi trăit evenimentul, în decembrie 1989 a fost revoluţie sau lovitură de stat?
Părerea mea este că dacă a fost lovitura de stat atunci trebuie să se spună, ştiu un singur lucru, că noi am fost manipulaţi, poate şi la Timişoara. Am fost aruncaţi acolo ca să se facă o schimbare, dar noi am făcut-o din suflet, am luat-o ca atare, ca revoluţionari şi aşa trebuie să rămânem, chiar dacă se va descoperi vreodată că nu a fost revoluţie ci de fapt, o lovitura de stat, pentru că interesul a fost nu schimbarea sistemului ci a conducătorului, pentru că toată lumea asta dorea.
Ce ar fi trebuit să se întâmple în România după prăbuşirea dictaturii şi nu s-a întâmplat?
Anumite lucruri le-am analizat în linişte în Germania şi din punct de vedere al omului care am urât acel sistem şi am participat la acest eveniment, eu nu le-am uitat o clipa.Apoi când am revenit mi-am dat seama că oamenii uitasera tot, că erau foarte puţini care au participat, dar cand s-au recunoscut meritele prin certificate de revoluţionari, s-au înmulţit. E revoltător! Aici statul are de pierdut, democraţia are de pierdut. Armata, miliţia erau toate puse în slujba sistemului comunist, trebuia să îşi facă datoria şi au făcut-o datoria faţă de sistemul care era înainte până la plecarea lui Ceauşescu, niciun militar nu s-a revoltat înainte de plecarea sa. Aşadar în cadrul revoluţonarilor nu are ce cauta niciun om care a lucrat în aceste domenii chiar şi garzile patriotice, pentru că acestea pe data de 17, se strânseseră la uzina Utilaj Petrolier şi chiar unul din oamenii care a devenit revolutionar mai tarziu, de la tribuna respectiva a spus”elemente reacţionare atacă ţara , trebuie să fim alături de tovaraşul.” Dacă în Germania li s-au dat locuri de muncă celor care au luptat şi posibilitatea de a-şi exprima opinia, nouă în România ni se dădea un certificat de revoluţionar ca să îi lăsăm în pace, dar pe partea celaltă au acţionat cei care au fost în linia a doua. în Germania s-a spus că timp de 10 ani cei care conduseseră până atunci nu mai aveau voie să intre în administraţia publică sau la conducere până nu îşi spală creierul de anumite mentalităţi şi s-a facut ordine. Aceştia şi-au pierdut influenţa. Acolo toţi cei care au facut politică au fost inchişi, limitaţi, la noi din contra, au avansat.
Aţi avut ocazia de a cunoaşte societatea şi de modul de viaţă al celor două naţiuni, română şi germană, după ieşirea de sub mantia comunistă. Ce s-a schimbat şi ce carenţe mai regăsim în sistemul actual?
Mulţi nu sunt de acord cu mentalitatea mea, spun că în balcanism nu se poate aplica. Proverbul acela “capul plecat sabia nu-l taie “ acolo nu există. Dar la noi e atotprezent şi în zilele de astăzi. Sunt lucruri pe care încă le vad în România. Noi trăim mult mai bine ca atunci, ne exprimam liber, am dat drumul tinerilor sa plece la studii, dar încă mai avem probleme cu mentalitatea. Relatia de la ţară este foarte grea, nu sunt mereu implementate proiecte care să-l facă pe tânăr să iasă de sub tutela fricii. Tinerii de la ţară încă sunt sub tutele părinţilor. În Occident, de la 18 ani îşi au drumul lor. Tinerii noştrii sunt multumiţi că au părinţii casă, în Germania 80% stau cu chirie. Tinerii romani sunt multumiţi că le dau părinţii bani şi nu ies astfel de sub tutelă şi nu pot să se exprime singuri. Trebuie să încercăm să facem ceva pentru ei şi pentru toţi ceilalţi. Trăim aparent în democraţie, avem dreptul de a ne ridica şi a spune ce gândim, dar se pare că încă ne e teamă, ca nu ne-am educat încă spiritul liber.
Facebook
WhatsApp
TikTok
