kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

PNL pierde candidatul pentru primăria Băleni! Florea Muşat merge cu UNPR!

Fostul primar al comunei Băleni, Florea Muşat, va fi candidatul UNPR pentru primăria localităţii, la alegerile locale care se vor desfăşura pe 5 iunie. Muşat era varianta PNL pentru candidatură, fiind în acest moment copreşedinte PNL  Bălleni şi consilier local, dar şi-a exprimat public intenţia a de a intra în lupta electorală de partea UNPR. Muşat spune că l-au convins chiar oamenii din localitate:

„Am luat această decizie, după ce preşedintele UNPR Băleni, Mihai George Victor, alături de 150- 160 de tineri din Băleni Sârbi şi din Băleni Români, m-au chemat într-o zi la o şedinţă ce s-a desfăşurat la Hanul Mare din Băleni. Aceştia mi-au spus că vor că eu să fiu candidatul UNPR pentru primărie şi că vor lupta alături de mine pentru victorie. Sincer, am acceptat imediat şi pe fondul unor nemulţumiri personale faţă de politica pe care PNL o promovează în Dâmboviţa” a precizat Muşat.

Săptămâna trecută, primarul PSD al localităţii Ocniţa, Viorel Cismaru şi-a anunţat şi el candidatura din partea UNPR. Social democraţii au anunţat că îl vor exclude din partid.

Distribuie:

9 comentarii la „PNL pierde candidatul pentru primăria Băleni! Florea Muşat merge cu UNPR!”

  1. Felicitari d-mnului Primar Musat! Recent am avut citeva experiente neplacute din partea alesilor de „popor” din Com. Baleni. Ma bucur si ma mindresc ca aceasta localitate ocupa un loc de cinste la nivel de tara datorita atit a oamenilor gospodari cit si prin proiectele initiate/realizate de d-l Musat.

    Parerea mea personala este ca d-l Musat are un CV impresionant si a dovedit ca este un bun lider in perioada cit a lucrat ca primar. Domnia sa stie sa lucreze cu omul de rind, are viziune, intelege prioritatile/nevoile oamenilor.

    Bravo Domnule Primar Musat si va doresc ca Dumnezeu sa va calauzeasca in activitatea d-stra de primar.

  2. Daca vorbim despre colectia de panglici taiate de altii nu are nicio valoare, se bifeaza doar o activitate ! In consecinta domnule Musat spor la treaba , calitatea de Gospodar nu este la indemana oricui !

  3. RUSINE,Ion Paraschiv(fratele lui Paraschiv) pentru banii lasati. Va e frica ca o sa vina Musat inapoi si o sa raspundeti pentru cele doua milioane de euro pe fonduri europene(GAL Dobra -Baleni,un milion de euro si Masura 125a,reabilitare drumuri un milion euro).
    Nu ati fost in stare sa terminati proiectele lasate de Musat!!!

  4. Referitor la afirmatiile dumneavoastra privind realizarile mele ca primar al comunei Baleni, mentionez investitii majore:
    – Programul SAPARD – 1.000.000 de euro
    – Modernizare drum Baleni – Cornatelu
    – Modernizare prin asfaltare drumuri locale – 16 Km
    – Modernizare prin program PHARE 2006 romi a 2,16 Km de drumuri
    – Construirea prin Banca Mondiala a scolii Gimnaziale de la Scoala Profesionala
    – Introducerea de gaze naturale in comuna Baleni din magistrala Transgaz Targoviste
    – Construirea unui sediu nou pentru Primaria Baleni
    – Reparatia capitala si modernizarea Salii de Sport Baleni prin program guvernamental
    – Pietruirea a 36 km de drumuri de exploatare in camp si lunca pentru ca cetatenii sa ajunga mai usor la exploatatile agricole
    – Infiintarea retelei de alimentare de energie electrica in punctul Taras-Ferica
    – Infiintarea in 2010 a Grup de Actiune Locala Dobra- Baleni in valoare de 1.000.000 euro pentru proiecte de investitii publice in comuna Baleni
    – Construirea puntii pietonale din satul Baleni Sarbi predata in 21 iunie 2012 actualului primar ca realizata in proportie de 90%
    – Finantarea cu 1.000.000 de euro fonduri europene, masura 125 A, privind Modernizarea infracstructurii (13,2 Km) lucrare inceputa in iulie 2012
    Actualul primar a continuat investitii incepute de mine, iat accesarea de fonduri europene s-a realizat numai in cadrul celor a caror aprobare am luat-o eu.
    Prin atitudinea dusmanoasa si iresponsabila de care dati dovada si de ipocrizia care este o calitatea a dumneavoastra nu cred ca faceti un bine fratelui dumneavoastra(actualul prmar).
    Sa lasam cetatenii sa hotarasca ceea ce trebuie pentru localitatea Baleni iar problemele personale pe care le aveti cu persoana mea le vom rezolva pe cale legala.

  5. Domnule, Ion Paraschiv! Ar fi bine sa va masurati cuvintele. Macar din respect pentru varsta omului pe care il jigniti. Daca parintii si fratele dvs (actualul primar) nu mai intra prin mocirla in curte, ci de pe o strada asfaltata, este meritul acestui om. Strazile asfaltate din comuna, reteaua de gaze si o mare parte din obiectivele inaugurate cu fast de catre fratele dvs sunt tot meritul acestui om. As vrea, totusi, sa ne mentionati macar cateva dintre realizarile actualului primar si fondurile accesate de acesta in cei 4 ani de mandat. Din cate stiu, administratia comunei Baleni a fost aspru criticata de catre presedintele Adrian Tutuianu, acesta numind-o incompetenta si ca avand o mari lacune de cunostinte privind achizitiile publice (cititi presa). Sincer, nu va face cinste acest tip de comportament.
    Cu stima, fiica acestei ”fosile politice”

  6. Pentru binele comunei Baleni, aceasta fosila politica, care a trecut pe la toate partidele politice : PCR( secretar de partid comunist), APR, PSD, PDL, PNL si acum UNPR, ar trebui sa dispară după urmatoarele alegeri, definitiv, din viața politica. Cetatenii comunei Baleni pot face posibil, acest lucru, prin vot. 12 ani cu Musat, primar, au lasat comuna Baleni pe ultimul loc, la accesarea fondurilor europene , din tot judetul. Doua drumuri, cu 3cm de asfalt pe ele, pentru care se plăteste si acum credit la CEC, este ,,marea realizare” a celor 12 ani de mandat. Cam putin, pentru a veni din nou, in fata alegătorilor.Comunei ii este, evident, mult mai bine, fara el.

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media