Polițiștii bucureșteni au efectuat în această dimineață mai multe percheziții în București, Ilfov și Dâmbovița. Au fost ridicate pentru audieri nouă persoane într-un dosar legat de violențele din fața BEC după respingerea candidaturio lui Călin Georgescu.
“În fapt, la data de 9 martie 2025, mai multe persoane ar fi participat la un protest spontan, pe o stradă din Sectorul 3, în zona sediului Biroului Electoral Central.
În acest context, unii dintre participanții la protest ar fi început să se manifeste violent, în sensul că au recurs la acte de violență fizică față de forțele de ordine, aruncând obiecte dure în direcția acestora și au provocat distrugeri stradale şi în dauna mai multor societăţi situate în acea zonă.
„Din cercetări, s-a stabilit că în exercitarea acțiunilor violente, suspecții ar fi folosit obiecte contondente, iar distrugerile ar fi fost provocate şi prin incendiere”, arată comunicatul poliției Capitalei.