Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

Pentru că nu mai este în centrul atenției, Adrian Țuțuianu se plânge de „rele tratamente” aplicate de primari

Fostul președinte PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu și-a arătat, în mai multe rânduri,  supărarea că nu mai este invitat la evenimentele publice ale localităților. Acesta i-a certat pe facebook pe primari pentru că nu l-au mai chemat ca în vremurile în care tăia și spânzura în județ. A dat ca exemple: Izvorul Tămăduirii de la Nucet și  Ziua Comunei Petrești. Țuțuianu susține, însă, că localnicii din Petrești l-ar ține minte pentru proiecte. A nominalizat „reabilitarea drumurilor județene din zonă, asocieri pentru drumurile comunale, grădinițe, apă-canal” (deși comuna Petrești nu are canalizare).

„Relele tratamente” de care se plânge acum fostul membru PSD sunt similare celor cu care Țuțuianu l-a tratat, de exemplu, pe Florin Popescu, fostul președinte CJD, peste ale cărui proiecte a întins panglici de tăiat, fără ca să-l invite. Ca să mergem tot pe puterea exemplului, două din proiectele lui Popescu inaugurate în absența sa au fost: Palatul de la Potlogi sau  Peștera Ialomicioarei. Singura diferență este că Florin Popescu nu a ales să se victimizeze pe facebook.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media