Comunicat de presă
Opriri programate ale furnizării apei potabile în comunele Produlești și Lungulețu pentru lucrări de igienizare
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează utilizatorii că, în scopul efectuării igienizării periodice a rezervoarelor de apă potabilă, se vor întrerupe temporar serviciile de alimentare cu apă în următoarele localități:
- Comuna Produlești – 24 septembrie 2025, în intervalul orar 08:00 – 20:00, pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă de la Stația de Apă Produlești;
- Comuna Lungulețu – 25 septembrie 2025, în intervalul orar 08:00 – 20:00, pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă.
Recomandăm ca, la reluarea furnizării apei, în zonele afectate, apa să nu fie utilizată pentru consum uman (băut, prepararea hranei), decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute, până la obținerea rezultatelor analizelor de calitate a apei.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi disponibile pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, la următorul link: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre intervin cu promptitudine pentru finalizarea lucrărilor de igienizare în cel mai scurt timp posibil, reducând la minimum durata întreruperii serviciului.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
BIROUL DE PRESA AL COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA SA