OPINII: Alexandru Pompiliu – Raiffeisen Bank – culmea absurdului

            Las deoparte faptul că toți prietenii mei, precum și cunoștințele mai depărtate au avut sau au probleme mari cu această bancă. Legat de credite, de faptul că una vorbeau inițial, apoi se trezesc și cu peste 150% din bani de dat înapoi, căci nu „au fost atenți” la termenii contractuali, adică la ce este scris mărunt și despre care niciun angajat nu îți vorbește deschis nici dacă îl întrebi. Poate că sunt eu ghinionist și am numai prieteni cârcotași sau idioți. Dar i-am luat astăzi pe toți la rând să îi întreb dacă știu ceva despre banca aceasta. Se speriau și mă întrebau imediat speriați: „Sa nu îmi spui că ai de gând să te bagi în cârd cu ei?!” Ca un puls luat, subiectiv și din gură în gură, pot spune că respectiva bancă este un fel de leader al țepelor și al imaginii de ageamiu. Nu mă credeți? Încercați să bateți pe google numele băncii urmat de „țepe”. Veți găsi, trecând de filtrele de rigoare pentru care ei bagă bani grei, să găsiți forumuri, discuții, prezentări care vă vor înfiora. Nici măcar un simplu card nu ar fi indicat să vă faceți aici; adică de salariu, pe care îl luați la blană de la bancomat în secunda în care intră. Dacă tot nu mă credeți, faceți următorul experiment. Apropos, acesta este făcut de mine chiar astăzi, mergând la sucursala de la Piața 1 Mai, Caraiman. Luați, dacă aveți cumva puși la saltea, vreo 500 de lei în bancnote de câte 100, și mergeți la respectiva bancă să vi-i schimbe într-una de 500. Am făcut turul băncilor din zonă. La toate a fost posibil să fac „operațiunea” fără să mă întrebe nimeni nimic. Este simplu și în spiritul fundamental al oricărei bănci – dai niște bani pe care îi pot verifica în voie dacă sunt falși sau nu și primești ceea ce dorești, aceeași sumă, dar în bancnote mai mari sau mai mici, după nevoie. Este o chestiune care ține și de civilizație! Și un om pe stradă te poate ajuta să schimbi niște bani! Așa s-au petrecut lucrurile la toate băncile în care am intrat. Unii mi-au spus politicos că nu au astfel de bancnote, alții se arătau dornici să îmi facă schimbul fără tam-tam. Mai puțin la Raiffeisen. Aici mi s-a spus doct că au bancnotele respective dar nu mi le pot da la schimb deoarece… și țineți-vă bine!… pentru că nu sunt clientul lor! Mă așteptam să îmi ceară buletinul, căci este o sumă fabuloasă asta – adică un salariu de sclav în România; cum îmi permit să umblu cu 500 de lei după mine?! Să știe cine este „bogătașul” ăsta! Dar să mi se spună că nu se poate face acest lucru căci nu sunt clientul lor, asta mi se pare desprins din teatrul absurd! Cu alte cuvinte… „mie ce îmi iese?” Mentalitate de jihadist prost! Nu mai vorbesc despre lipsă crasă de simț comercial. Oare nu se pot gândi că acest gest simplu le aducea, dacă nu un plus de imagine, măcar un simplu „mulțumesc”, care este semnul unui posibil client satisfăcut? Oare sunt chiar atât de îngrămădiți încât să nu își dea seama că un individ care pățește așa ceva, fiind vorba aici nu despre economie, nu despre afaceri, ci despre simplul principiu al civilizației, nu numai că își pierde orice fel de încredere în serviciile acestei bănci, dar, în plus, își anunță și vecinii. Sau, ca în cazul de față, se apucă omul să își verse năduful în piața publică, să afle cât mai mulți cât de monstruoși pot fi. Dacă un asemenea lucru nu se poate petrece decât cu „condiții”, vă imaginați ce ar însemna să vă băgați în cârdășie cu ei?! Hai, la mulți ani și la mai mare! Să dea Domnul să învățați a ocoli răul! Dați mai departe, ca pe manifeste!