kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Olandezii campioni AS Maraton Europa 2022, în vizită la columbofilii din Siliște (Dâmbovița)

Michel Verweij și Peter De Hann, două legende ale columbofiliei europene, campionii AS Maraton Europa 2022, s-au aflat pentru câteva zile în România, la invitația unui pasionat columbofil dâmbovițean, Laurențiu Gheorghe. Este prima dată când tandemul care s-a impus de nenumărate ori la nivelul maratoanelor din Olanda și Europa, ajunge în România. Laurențiu spune că cel mai greu pentru românii pasionați de porumbei și care au o atitudine corectă și profesionistă este să câștige încrederea crescătorilor europeni, după ce unii dintre conaționalii noștri au avut conduite reprobabile, uneori însușindu-și păsări sau ouă din crescătorii. Cu toată reticența față de români în general, în particular  între dâmbovițean și cei doi olandezi celebri s-a legat o prietenie în urma căreia campionii din Țara Lalelelor au vrut să vadă columbofilia românească la ea acasă. Așa au ajuns, printre alte desinații, în micuța localitatea Siliște (Raciu) din județul Dâmbovița, unde Laurențiu împreună cu fratele său și cel mai bun prieten au și ei o crescătorie, concurând la concursuri de maraton sub titulatura Frații Gheorghe + Luca. Vizita celor doi campioni a fost o sărbătoare pentru întreg clubul din zonă, toți membrii, indiferent de vârstă, statut sau rezultate fiind invitați la o petrecere câmpenească unde au arătat un pic din celebra ospitalitate românească.

whatsapp image 2023 10 13 at 15.48.36

Cât despre Michel Verweij și Peter De Hann, aceștia au vorbit despre pasiunea care i-a dus în fruntea clasamentului european.  Ambii au naturalețea și amabilitatea unor campioni adevărați, care au luptat și muncit din greu pentru rezultatele pe care le au astăzi.

Michel Verweij: Peste 10 ani România o sa fie mult peste Olanda în sportul columbofil

Reporter: Bine ați venit! Pentru prima dată în țară noastră?

Michel Verweij: Suntem pentru prima dată în România, o țară frumoasă cu oameni frumoși.

R: Este o vizită de curtoazie sau este legată și de pasiunea pentru porumbei?

M.V: Din amândouă câte un pic. Suntem aici să întâlnim prieteni columbofili. Ei cumpăra porumbei din Olanda si este si un pic de reclamă pentru sortul nostru de porumbei în România.

R: Sunteți una dintre cele mai cunoscute crescătorii din Europa. Cât  a durat drumul până aici?

M.V: Mai mult de 40 de ani și ultimii 20 de ani m-am specializa în porumbeii de maraton unde columbofilii olandezi sunt cunoscuți în toată lumea și mai ales în România. Porumbelul de maraton al Olandei este foarte cunoscut după rezultatele pe care le obține în concursuri.

R: În Olanda și la nivel european ați obținut rezultate remarcabile. Ce vă motivează?

M.V: Este dificilă întrebarea. Zburăm de foarte mult timp pe distanțe lungi. Din Franța care e foarte călduroasă si porumbeii se selectează natural. Porumbeii sunt obișnuiți să zboare pe o distanță mai mare de 1000 de km. și în fiecare am porumbeii selectează pe distanțe lungi.

R: Care este situația pasiunii pentru porumbei în Olanda?

M.V: Din păcate, în Olanda este în scădere numărul de columbofili și de aceea este foarte frumos să vezi în România câți tineri se ocupă de porumbei. Români aleg maratonul. În Olanda sportul se duce în jos și din cauza spațiului. Casele sunt foarte mici și nu e loc pentru creșterea porumbeilor.

R: Dintre porumbeii dumneavoastră care v-a fost cel mai drag?

M.V: Linia noastră de porumbei este foarte veche. În 2002 am reprodus un porumbel foarte bun, special: Milos, și a reprodus copii, nepoți, strănepoți cu foarte bune rezultate. A fost cel mai bun reproducător, la fel ca și o nepoată de Milos.

R: Cum a fost întâlnirea cu românii?

M.V:  Vedem că tinerii columbofili din România sunt foarte pasionai și sunt foarte bucuroși împreună și sportul columbofil este pentru ei ca o familie. Peste 10 ani România o să fie mult peste Olanda în sportul columbofil.

whatsapp image 2023 10 13 at 15.48.08

Peter De Hann: Noi am câștigat foarte mult, dar țelul nostru este să câștigăm Barcelona

Reporter: La ce vârstă a început pasiunea pentru porumbei?

Peter De Hann: Vecinul meu avea porumbei. Aveam 13 ani, dar de mic am fost să mă uit la el și am început foarte ușor cu un porumbel, doi, trei. Ușor, ușor mi-a extins Hobby-ul. La 20 de ani am început serios și am investit bani mai mulți în porumbei.

R: V-ați gândit că o să ajungeți aici?

P.H: Nu am sperat. Am făcut multe și a fost un vis care a devenit realitate

R: Crescătoria dumneavoastră nu este foarte mare numeric. A fost acesta un avantaj?

P.H: Eu cred ca dacă ai un coteț mai mic, ai mai multă atenție pentru toți porumbeii și poți să obții rezultate mai bune din porumbeii pe care îi ai.

R: În România sunt foarte multe crescătorii mici. Care este situația în Olanda?

P.H. În Olanda este la fel. Ai columbofili mici și columbofili mari. Dar în Olanda vezi specialiștii care se fixează pe o distanță

R: Care este următorul obiectiv al crescătorie?

P.H: Noi am câștigat foarte mult, dar țelul nostru este să câștigăm Barcelona. În Olanda, pentru noi, este 1200 de km și o să dăm tot posibilul să facem o prestație cât mai bună pentru Barcelona

R: Mulți dintre porumbeii dumneavoastră au performat și în alte crescătorii. Dar dumneavoastră ați cumpărat vreodată din România?

P.H: Încă nu. Suntem deschiși pentru viitor. Poate o să fie cel mai bun porumbel din România și atunci o să îl cumpărăm pentru locația noastră.

R: Care a  fost porumbelul la care ați ținut cel mai mult?

P.H:  Cel mai bun porumbel al nostru a fost din cei mai buni porumbei ai lui Michel și cei mai buni porumbei ai mei și de acolo s-a născut Milos. Și Milos a fost baza succesului nostru.

R: Copiii dumneavoastră vă urmează pasiunea?

P.H: Copiilor mei le plac mai mult jocurile pe computer și festivalurile.

R: Care este impresia despre România?

P.H. Sunt foarte impresionat de entuziasmul din sportul columbofil al României, o țară cu foarte multe posibilități.  Suntem foarte recunoscători pentru interesul pe care îl acordă columbofiliei olandeze.

 

Mulțumiri domnului Laurențiu Blendea pentru traducere.

391744536 7012607998823594 8810564517940636678 n

whatsapp image 2023 10 13 at 15.49.13 (1)

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media