kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Nu înțeleg ce vrea Biroul de presă al Prefecturii de la mine! Și nu e prima oară!

Mă bucur când instituțiile publice colaborează cu presa. Mi se pare normal. Dar… Ar fi cazul ca acestea să o facă profesionist, așa cum o cer de la presă ori de câte ori scriem ceva ce nu le convine.  Indiferent dacă e adevărat sau nu, se trezesc unii să ne aducă aminte ceva de deontologie.  Totuși nu e cazul Prefecturii Dâmbovița, cu care n-am avut incidente până astăzi, dar comentariul e actual și se referă la un trend care prinde tot mai mult teren.

Cu Prefectura am o altă problemă. De fapt, nu cu Instituția în sine, ci cu biroul de presă, reprezentat de domnișoara Andreea Spiroiu (foto). O știți din prezidii de unde nu lipșește ca și cum ar fi demnitar sadea! A trecut mai bine de un an în care am acordat, toți din presă, prezumția de “e la început, nu știe, e mai greu” biroului de presă. Cine primește comunicate știe la ce mă refer! Astăzi, am primit cea mai surprinzătoare cerere din partea Biroului: mi se solicită să trimit “acreditarea valabilă pentru 2014”. WTF! Eu n-am cum să trimit nici o acreditare. Acreditarea o cer eu Prefecturii în baza unui formular și a unor documente care să facă dovada că sunt jurnalist, iar Prefectura îmi dă mie o acreditare valabilă pentru 2014.

Și se arată în aceelași document că, dacă nu trimit acreditarea asta valabilă, urgent, îmi scot datele de contact din listă. E asta ar fi cea nou, din moment ce în 2013 lista era plină de oameni care nu mai lucrează în presă de ani de zile, de instituții de presă care nu mai există etc.

Asta e, nu aveți decât să mă scoateți din listă! Eu, acreditare valabilă la Instituția Prefectului pe 2014, n-am de unde să vă trimit! V-am explicat de ce! Și dacă mă scoateți din listă, nu-i nici un bai: mă veți scuti de șirurile de comunicate care mă scot din minți, din care doar unul are, accidental, attachementul bun, iar cel puțin două sunt erate! Puteți să îmi puneți și poza la intrare ca să nu mai mai primească jandarmii în clădire. Faceți ce doriți!

PS. Apropo, formularul atașat de biroul de presă este unul pentru „solicitarea unei creditări”, nu „acreditare”!!!  Vorba lui Dinică:  Să fim profesioniști, ce naiba!

UPDATE:

În urma apariției acestui punct de vedere, Andreea Spiroiu a contactat redacția Gazeta Dâmboviței și a precizat că va face o erată a solicitării, admițând că formularea este total greșită. Am apreciat că, spre deosebire de restul  celor care au sunat după ce au fost criticați, reprezentanta biroului de presă al Prefecturii și-a însusțit greșeala și a avut un limbaj decent în comunicarea cu noi. Poate fi începutul unei colaborări, mai bune, cu presa locală…cine știe!

andreea spiroiu

Distribuie:

2 comentarii la „Nu înțeleg ce vrea Biroul de presă al Prefecturii de la mine! Și nu e prima oară!”

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media