kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Noi detalii în cazul descoperirii macabre de la Uliești. Există echipe de căutare la fața locului

Având în vedere sesizarea efectuată, la data de 5 aprilie a.c., cu privire la descoperirea unui cadavru pe un câmp, în proximitatea bretelei de ieșire de pe autostrada A1, în satul Olteni, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

Imediat de la momentul sesizării, la fața locului, a fost constituită o echipă de cercetare complexă, alcătuită din polițiști și un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru efectuarea de investigații.

Astfel, pe un teren agricol, în proximitatea bretelei de ieșire de pe autostrada A1, în satul Olteni, comuna Uliești, a fost descoperit cadavrul unei femei, descompus și în stare de degradare.

Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Dâmbovița pentru efectuarea necropsiei.

Totodată, în urma realizarii expertizei genetice, urmează să stabilească cu certitudine identitatea victimei.

Precizăm că, în această dimineață, 6 aprilie, pentru administrarea probatoriului în cauză, sub coordonarea procurorului de caz, peste 40 de polițiști, sprijiniți de jandarmi și pompieri, au reluat cercetările în zona respectivă, fiind ridicate noi mijloace de probă.

În continuare, se procedează la ridicarea de imagini de pe camerele de supraveghere video amplasate în zonele de interes pentru cauză.

Activitățile sunt în curs de desfășurare, fiind conduse de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar, ulterior, în funcție de rezultatul investigațiilor, vor fi comunicate informații de interes pentru opinia publică.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media