kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Noi descinderi la Bălteni. Pe cine au vizat oamenii legii

În această dimineață, 17 mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița efectuează patru controale economice, în satul Bălteni.

Verificările vizează societățile comerciale care au obiect de activitate colectarea și comercializarea materialelor reciclabile feroase/neferoase.

Astfel, administratorii acestora sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și alte activități cu impact deosebit asupra mediului, respectiv incendierea deșeurilor.

Totodată, în cadrul acțiunii, vor fi efectuate verificări cu privire la utilizarea instalațiilor clandestine în scopul racordarii directe la rețeaua de energie electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a energiei electrice.

La acțiune sunt angrenați 75 de polițiști, 4 echipe din cadrul Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Dâmbovița, 13 echipe din cadrul SDEE Târgoviște, 18 luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, 40 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița , 30 de jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Matei Basarab-Ploiești și 57 jandarmi de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media