Sunt bani pentru împăduriri şi nu are cine îi lua. Societăţile comerciale şi marii fermieri nu s-au arătat interesaţi de măsura 221 ce vizează prima împădurire a terenurilor agricole nici la ultima sesiune, ce s-a încheiat pe 30 decembrie. În judeţul nostru, în ultimele două sesiuni nu a fost depus niciun proiect pentru împădurirea terenurilor agricole. Situaţia este, însă, una care se regăseşte la nivelul întregii ţări, ultimul raport de evaluare pentru sesiunea din toamna anului trecut relevând faptul că s-au depus 5 proiecte pe toată ţara ,din care 3 au fost declarate câştigătoare şi 2 au fost respinse. Potrivit reprezentanţilor OJPDRP Dâmboviţa, trei ar fi motivele principale pentru care oamenii arată un asemenea dezinteres pentru banii europeni alocaţi acestei măsuri. Primul dintre acestea ar fi acela că terenul care se doreşte a fi împădurit trebuie să fi fost declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în ultimii doi ani calendaristici. De asemenea, dacă nu se află în proprietate şi se află în arendă sau concesionare, solicitantul trebuie să facă dovada acordului proprietarului terenului pentru împădurire şi pentru menţinerea arboretului creat pe o perioadă cel puţin egală cu vârsta exploatabilităţii prevăzută în normele tehnice. Şi, nu în ultimul rând, poate că suma de bani cuprinsă între 1300 şi 1900 de euro/hectar nu ar fu suficient de stimulativă pentru potenţialii beneficiari.
