kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Moreni: 123 de animale sterilizate gratuit, cu sprijinul unei fundații elvețiene

Campania de sterilizare a fost inițiată și organizată de un cabinet veterinar din Moreni, iar beneficiarii au venit din tot județul, în principal de la sate, unde nu există cabinete veterinare dedicate animalelor de companie.

Cumulus VET – DR. Mălina Ghețe organizează astfel de campanii încă din 2011, dar de 1 an a intrat sub egida fundației elvețiene Susy Utzinger Stiftung für Tierschutz (SUST), care a finanțat și aceast proiect. Pentru a face față volumului de muncă s-a alăturat o echipă de medici și asistente din București și 123 de animale, câini și pisici, au fost sterilizate, într-un maraton al binefacerii. Reprezentanții cabinetului vor continua proiectele cu impact social.

“Prin acest program, noi putem ajuta animalele de pe stradă și pe cele deținute de oameni fără resurse materiale cu vaccinări, sterilizări si alte tratamente. Autoritățile locale ne-au oferit sprijinul pe viitor pentru a putea prinde și steriliza câini de pe stradă care nu pot fi capturați decât prin tranchilizare la distanță”, ne-a declarant Anda Popescu, proiect manager SUST Orphan Animal Hospital Moreni.

sterilizare moreni (5)

sterilizare moreni (1) sterilizare moreni (2) sterilizare moreni (4)

sterilizare moreni (3) sterilizare moreni (12)

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media