A 25-a ediție a evenimentului Calea Luminii a avut loc, joi, 2 mai, la Târgoviște. Un eveniment unic care are loc în Joia Patimilor, la inițiativa pictorului Mihai Șerbănescu, profesor al Școlii Populare de Artă din municipiu. Acesta a explicat recent care a fost idee de la care a pornit: „Poate nu întâmplător cerul a vrut să se întâmple acest eveniment. Fără să exagerez, am vizitat jumătate din lume, prin intermediul picturii. Îmi dau seama că există o lumină și a picturii, dar și a acestui eveniment care se rostogolește în timp. (…) O lumină a noastră parcurge timpul de sute de mii de ani. Suntem acum aici, ne schimbăm materia, dar lumina rămâne aceeași și peste sute de ani. De câte ori este Calea Luminii, deasupra Târgoviștei se întâmplă un alt eveniment, pentru că mii de oameni vin și cu reverență, îngenunchează cumva și aprind peste 6000 de candele.”
Deși fusese anunțată pe parcursul zilei, ploaia a început abia după finalul evenimentului, așa că desfășurarea acestuia nu a fost perturbată. Doar în anul 2020, restricțiile impuse de pandemie au restrâns manifestarea la una privată, de mică amploare. „A fost odată când a plouat și nu s-a putut ține Calea Luminii, am făcut a doua zi, vinerea, în Vinerea Patimilor. Nu am văzut lume mai multă ca în acel moment. Probabil că și cei care voiau să vină joia, au venit vinerea, iar cei care nu au avut cum să vină joia, au venit vinerea. Vă spun acest aspect pentru că oricând se poate întâmpla să plouă și să nu se poată realiza. Cu acest gând am făcut prima dată Calea Luminii, dacă nu se poate joia, măcar vinerea”, a declarat prof. Mihai Șerbănescu.
Calea Luminii strânge anual sute de târgovișteni, în ultimii ani reprezentând însă un punct de atracție și pentru persoane din afara județului.
Evenimentul se bucură de sprijinul primăriei Târgoviște și al Arhiepiscopiei Târgoviște. “Este un eveniment unic, care se încadrează în această pleiadă de sărbători Pascale și care vine să pună municipiul Târgoviște pe harta României în ceea ce înseamnă evenimente distincte, evenimente foarte frumoase la care participă întreaga comunitate.” a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.
@gazeta.dambovitei Calea luminii #targoviste #5pasidebine #foryou #videoviral #tiktokdambovita #gazetadambovitei