Munca și participările meritorii ale fetelor de la Cute Girls la concursurile din 2022 nu au rămas fără ecou la nivel european. Micile dansatoare pregătite de Dana Dragomir, la Școala de dans Dana Gym și Dance, vor reprezenta Târgoviștea la finala Europe Street Dance Cup. Competiția se va desfășura în Italia, la Cervia.
„Suntem în FINALA EUROPE STREET DANCE CUP 2022- CERVIA ITALIA , Secțiunea MTV COMERCIAL cu grupa CUTE GIRLS. Am primit această veste cu emoții și lacrimi de fericire. Mai avem 6 zile si vom pleca la drum pline de speranță. Cu siguranță va fi o experiență de neuitat si de povestit si altora!” este mesajul transmis de coregrafa Dana Dragomir.
Dana Dragomir – „Eu nu le ofer lecții copiiilor. Le dăruiesc iubire!”