kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Meșteșuguri salvate! La Malu cu Flori, familia Slăninoiu încondeiază ouă de șase generații

Ouăle încondeiate în Joia Mare nu se strică niciodată spune tradiția populară. O familie din Malu cu Flori este printre ultimele din județ  care, cu migală și dorința de a păstra un meșteșug străvechi, se reunesc în casa părintească pentru a încondeia ouă cu penița și ceară curată.

„Am învățat de la bunica mea și-am dus mai departe. Am învățat de la mama mea, după aceea eu și mai departe copiii mei și nepoții și o să meargă din generație în generație, sperăm.


În fiecare Joi Mari, de obicei așa începem încondeiatul ouălor pentru casă, ne unim familia și începem să încondeiem. Aici ne reunim toți și începând de la cel mai mic până la cel mai mare încercăm ceea ce-i frumos de Paști.

Bunica încondeia câte 100-200 de ouă. Îi plăteau puțin, iar munca era multă, dar ea era mulțumită pentru că era și o satisfacție în același timp pentru meseria care o învățase.” povestește Mioara Slăninoiu. Ea a dat meșteșug fiicei, dar și nepoatelor. Este ca o datorie din strămoși pentru că familia ei a adus meșteșugul în localitate și este singura care l-am practicat de-a lungul vremii. Așa că fiica ei, Georgiana lasă în Joia Mare orașul în urmă și vine acasă pentru încondeiat.

‘Să știți că pentru mine este o foarte mare plăcere să fac ouă încondeiate. Pentru mine este chiar și o relaxare și o tradiție care o duc mai departe. La 9 ani, am făcut prima dată cu străbunica mea am început. La început îi stricam ouăle, dar încet pentru mine a devenit chiar o mare plăcere să fac aceste ouă încondeiate.

Nu este greu. Pentru mine nu mai este greu. Este vorba de timp. Nu prea mai avem timp, dar ne facem ca să putem să facem aceste ouă încondeiate și să putem duce și tradiția mai departe.

Ustensilele inițial le făceam noi, iar ulterior am găsit o persoană care a putut să ne reproducă acest condei cum îl făceam noi înainte și este mai ușor de lucrat cu el pentru că sunt și mai micuțe față de cum erau înainte. Sunt făcute dintr-o codiță de lemn, apoi este băgată o peniță pe care este băgat un fir de păr de porc, iar apoi este înfășurat într-un material de sac de câlți, cum erau înainte. și trebuie introdus în ceară curată de albine, fierbinte, ca să poată scrie pe ou. Apoi scriem pe ou, îl introducem în vopsea; tot ce a fost scris cu ceară rămâne model. Apoi îl scoatem din vopsea și îl ștergem la o sursă de căldură.

Anul ăsta familia a făcut aproximativ 100 de ouă. Pentru apropiați, pentru prieteni pentru a duce mai departe o moștenire.

„Pornim cu floare Paștelui. Asta este modelul care-l începem prima dată. Și avem anumite motive care le facem: coarnele berbecului, calea rătăcită, frunza de stejar, fulgul de nea și restul sunt motive naționale luate de pe ii de pe fote, fiecare cum are imaginația să deseneze. Orice se poate face pe ouă, dar cele specifice trebuie făcute pentru că floarea paștelui este semnul sfintei cruci.” Spune Mioara Slăninoiu care pentru nimic în lume nu ar renunța la moștenirea primită încă din copilărie.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media