“În fiecare an, la 29 iulie, celebrăm unul dintre cele mai importante simboluri ale statului român – Imnul Național, „Deșteaptă-te, române!”, o creație emblematică a poetului și revoluționarului Andrei Mureșanu.
Acest imn, adoptat oficial în anul 1990, a devenit o expresie vie a identității și demnității poporului român, un îndemn la unitate, curaj și trezire națională. Este glasul unei națiuni care nu a încetat să lupte pentru libertate, suveranitate și democrație.
„Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pe câmpurile de luptă, în momente de criză și speranță, dar și pe marile scene ale lumii, atunci când sportivii și artiștii noștri au reprezentat România cu onoare.
Alături de drapelul național, intonarea imnului simbolizează apartenența noastră la valorile europene și nord-atlantice, fiind o garanție că România contează și că vocea românilor este respectată.
Sărbătoarea de astăzi ne oferă prilejul de a reflecta la sacrificiile înaintașilor noștri, la patriotismul autentic, la lupta pentru demnitate și la datoria noastră de a transmite aceste valori nealterate generațiilor viitoare.
În numele Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița, aduc un omagiu eroilor care, de-a lungul istoriei, s-au jertfit pentru idealurile naționale.
Mândria de a fi român este o responsabilitate pe care trebuie să o purtăm cu onoare.
La mulți ani, România!
La mulți ani Imnului Național!”
Marian TĂNASE,
Prefectul județului Dâmbovița