Sărbătoarea Înălțării Domnului – Zi de recunoștință și cinstire națională
În cea de-a patruzecea zi după Sfintele Paști, când creștinătatea sărbătorește Înălțarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, poporul român, prin Legea nr. 379/2003, a ales ca această zi să fie și Ziua Eroilor – sărbătoare națională a recunoștinței față de cei care și-au jertfit viața pentru țară.
Astăzi, ca în fiecare an, cu adâncă smerenie și aleasă cinstire, ne plecăm frunțile în fața memoriei ostașilor și luptătorilor români din toate vremurile și din toate colțurile lumii, căzuți în apărarea ființei naționale, a independenței, suveranității și integrității României. Sunt eroii neamului nostru, cei care au luptat pentru ca noi să putem trăi în pace, libertate și demnitate.
În comuniune de simțire, popor și armată, Biserică și instituții ale statului, evocăm astăzi faptele lor de vitejie, curajul lor neclintit și devotamentul lor profund față de valorile fundamentale ale națiunii române.
Sacrificiul lor suprem ne obligă moral să păstrăm vie memoria eroilor și să transmitem generațiilor viitoare pilda lor de dăruire, patriotism și abnegație. Ei sunt repere ale identității noastre, modele de responsabilitate civică și solidaritate națională.
În această zi cu puternică semnificație spirituală, fie ca lumina Înălțării Domnului să ne întărească credința, să ne sporească nădejdea și să ne unească în jurul idealurilor de pace, dreptate și iubire de țară.
Veșnică recunoștință eroilor României!
Dumnezeu să-i odihnească în pace și lumină!
Hristos S-a Înălțat!
Marian TĂNASE,
Prefectul județului Dâmbovița