Jandarmii vor fi la datorie în perioada 7 – 9 octombrie 2025, astfel încât cetățenii, care vor participa la manifestările publice organizate la nivelul județului nostru, să petreacă în condiții de siguranță.
Jandarmii vor fi prezenți în patru localități dâmbovițene, unde vor avea loc manifestări sportive, cultural-artistice, tradiționale și religioase, astfel:
- vineri, 7 noiembrie, ora 13.00, la meciul de fotbal din Liga a 3-a dintre echipele CSM Flacăra Moreni și ASFC Pucioasa, ce va avea loc pe stadionul „Flacăra” din municipiul Moreni;
- sâmbătă, 8 noiembrie 2025:
– începând cu ora 14:00, la meciul de fotbal din Liga a 3-a dintre echipele ACS Urban Titu – ACS Voința Crevedia, pe stadionul din localitatea Hagioaica;
– în intervalul orar 07.00 – 17.00, la „Târgul anual tradițional de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna Voinești;
- duminică, 9 noiembrie a.c., la sfințirea bisericii cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Moreni.
Misiunea jandarmilor este de a asigura protecția tuturor participanților, pentru desfășurarea manifestărilor în condiții de siguranță, precum și prevenirea faptelor antisociale.
Pe această cale, adresăm cetățenilor următoarele recomandări preventive:
- să respecte măsurile stabilite de organizatori și ale structurilor de ordine publică pe timpul desfășurării acestor manifestări publice;
- să evite implicarea în conflicte de orice natură și să adopte o atitudine preventivă, pentru siguranța proprie și a celor din jur;
- să acorde atenție copiilor pentru a evita riscul de a se rătăci în mulțime;
- să sesizeze orice situație de pericol ori faptă antisocială la structurile de ordine și siguranță publică aflate în misiune.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul





Facebook
WhatsApp
TikTok


































