kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

MEC refuză, de un an, să pună în aplicare o decizie a instanței favorabilă profesoarei Maria Cristea

Expresia des folosită de români „a muri cu dreptatea în mână”  începe în ultima vreme să devină regulă și nu doar o vorbă. Unul dintre cazurile de dreptate „parafată” de justiție, dar ignorată de autorități, este cel al fostului inspector general școlar, Maria Cristea. Cristea a început o luptă cu ministerul Educației în 2009, după ce și-a pierdut postul de inspector general școlar în urma ordonanței 37 /2009 a lui Boc, ulterior declarată neconstituțională. Atunci, toți cei aflați în funcții de conducere în instituțiile de stat și-au pierdut posturile. Cu toții s-au adresat instanței care le-a dat dreptate, unii și-au recăpătat posturile, dacă acestea mai existau în vechea formulă, iar majoritatea au primit drepturi bănești consistente, stabilite de magistrați. Nu și Maria Cristea! Ministerul s-a încăpățânat să se judece până în pânzele albe cu profesoara târgovișteană, procesul sfârșindu-se în septembrie 2012 , la Înalta Curte de Justiție și Casație. În favoarea lui Cristea, care a obținut o decizie definitivă și irevocabilă prin care MEC este obligat să-i redea postul din care a scos-o o ordonanță neconstituțională și să-i achite contravaloarea salariului pierdut în toți acești ani. A trecut un an de la decizie, iar tonele de adrese făcute ministerului au rămas fără răspuns. Nimeni nu vrea să știe cazul de la Dâmbovița și nici pe cel de la Ilfov, unde un fost inspector general este în aceeași situație. Ministrul Pricopie, deși se dă dâmbovițean (asta doar în vorbele din județ, pentru că în CV s-a simțit mai mult bucureștean ), a ridicat din umeri și nu a răspuns până acum oficial, deși a trecut un an. Nici Parchetul de pe lângă ICJC nu se grăbește! Tot studiază dosarul Cristea din noiembrie 2012, profesoara târgovișteană înaintând o plângere penală împotriva MEC. 

În aceste triste și ilegale condiții, n-ar fi exclus ca dreptatea Mariei Cristea să fie un caz pierdut. Dacă ministerul mai trage mult de timp, decizia instanței se prescrie. Fosta inspectoare are două mari probleme cu care nu poate lupta.
Unu: nu are culoar liber la ISJ, așa cum a avut colegul ei de echipă, dar și de partid, Ovidiu Băsceanu. Și el fusese dat afară din inspectorat de ordonanța Boc, dar și-a rezolvat cauza mult mai rapid, încă de la Curtea de Apel Ploiești. A avut și noroc în negocierile din USL Dâmbovița, unde PNL a primit postul de adjunct. Și-a recuperat și banii. Cu alte cuvinte i s-au legat toate.
Doi: bunul simț practic ne împiedică să credem orbește în depolitizarea instituțiilor, așa că ne e foarte clar că liberala Maria Cristea a nimerit cu dreptatea ei, mereu, un moment politic prost: și când PDL a guvernat cu PSD și când democrat liberalii au guvernat singuri, dar și acum în USL. Lucru care o face, să bată, cu dreptatea în mână, la uși foarte închise, pentru că nici un partid nu a fost și nu este interesat să renunțe la conducerea inspectoratului școlar. Mai adăugăm și faptul că ministerul nu e interesat, la rândul său, să-i plătească drepturile stabilite de instanță.
Ar trebui să mai fie și un trei: de genul „legea-i lege, nu-i tocmeală!”, dar ne-am contrazice singuri, după ce am stabilit, cu probe, că pe la noi „mori cu dreptatea-n mână”. Sunt curioasă cum se va încheia odiseea Mariei Cristea și dacă dreptatea ei va conta pentru statul român, dincolo de prietenii și interese politice.

Distribuie:

3 comentarii la „MEC refuză, de un an, să pună în aplicare o decizie a instanței favorabilă profesoarei Maria Cristea”

  1. Si ar mai fi si punctul 5 (Ii doresc doamnei profesoare numai sanatate) poate statul asta, asa zis de drept, numit Romanica, asteapta ca doamna profesoara sa moara si s-a rezolvat problema.Unde esti tu Tepes, doamne ? sa ascuti niste tepe de lemn de prun, din cel mai bun, pentru ” desteptii” care au dat o Ordonanta -37/2009 – neconstitutionala. Pentru ca statul nu este o notiune abstracta, este reprezentat de guvern, iar guvernul este format din ministri, iar ministrii sunt oameni care au nume si pronume, si fiecare ministru ar trebui sa raspunda pentru prostiile pe care le semeaza, Unde este responsabilitatea ministeriala.? Stie cineva cum se manifesta?

  2. Si profesorii au de luat bani pe legea 220 dar i-au esalonat pe 5 ani asa ca nu vad de ce ar primi banii toti odata poate si ea sa ii ia esalonat ca nu moare de foame mai ales ca are si pensie.

  3. Si ar mai fi si punctul 4. Doamna profesoara tot asteptand a trecut binisor de varsta pensionarii.

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media