La microfonul Avangardei vine Maria Coman — interpretă de muzică bizantină și jazz-pop, o voce de o profunzime rară care reușește să unească, într-un dialog sonor inedit, rigoarea tradiției cu sensibilitatea contemporană. În plin Post al Paștilor, Maria Coman ne propune o incursiune în universul muzicii sacre, explicând cum cântarea religioasă încetează să mai fie simplă tehnică vocală pentru a deveni o formă autentică de rugăciune și mărturisire.
Maria Coman rememorează momentele de căutare din parcursul său, descriind cum a descoperit că scena nu este doar un spațiu al performanței, ci un altar al vulnerabilității. Ea dezvăluie cum, în fața partiturilor bizantine, a învățat că vocea trebuie să se plece în fața textului sacru și cum studiul riguros s-a împletit treptat cu o nevoie acută de liniște interioară. Artista povestește despre „cotiturile” care au făcut-o să înțeleagă că muzica este, înainte de toate, o terapie a sufletului, și mărturisește cum experiențele de viață, marcate deopotrivă de îndoieli și certitudini, au condus-o spre regăsirea de sine în lumina tradiției.
Chiar în timpul turneului său național, „Pași spre Înviere”, Maria Coman analizează alături de fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, rolul vindecător al artei și forța smereniei într-o lume dominată de zgomot. Ea explică mecanismele interioare prin care sunetul pregătește sufletul pentru lumina sărbătorii pascale și de ce, pentru ea, fiecare concert este un drum parcurs împreună cu publicul către o regăsire spirituală.
O prezență caldă, sinceră și profund emoționantă, Maria Coman, într-un dialog avangardist despre liniște, credință și drumul spre lumină, la unul dintre cele mai urmărite podcasturi culturale.
Imnul Iubirii: Fundamentul spiritual
„De-aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de-aș avea darul prorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință; și de-aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de-aș împărți toată avuția mea și de-aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare; dragostea nu pizmuiește; nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.”
Întâlnirea cu avangardista muzicii psaltice
Ionuț Vulpescu: Avangardista muzicii psaltice la noi, artista Maria Coman. Maria, îți mulțumesc mult că ai acceptat invitația mea.
Maria Coman: Mulțumesc pentru invitație, mă bucur să fiu cu tine, alături de tine în acest minunat loc.
Ionuț Vulpescu: Am făcut și eu muzică psaltică, am făcut Seminarul Teologic. Nu-ți spun ce note aveam; ele erau probabil în contrast cu celelalte. Obțineam note de trecere. Dacă mă vede părintele Frangulea, o să spună că nu sunt foarte inspirat amintind orele mele de seminar. La mine e limpede de ce am studiat.
De la Jazz și Pop la rigoarea bizantină
Ionuț Vulpescu: Cum ai ajuns tu de la muzică ușoară — asta este o formulă care nu e foarte reușită — de la jazz, pop, nu?
Maria Coman: Da, exact.
Ionuț Vulpescu: La muzică psaltică? Care a fost momentul, care a fost cotitura când ai luat această decizie?
Maria Coman: Păi aș începe de fapt cu iată copilăria pe care am avut-o alături de familia mea deosebită. E un dar de la Dumnezeu să fii binecuvântat cu un loc în care educația primează. Familia care de atunci m-a crescut, să spun așa, cu valorile Bisericii. De mici copii, am crescut de la trei ani în slujbele Bisericii și mi-a fost cunoscută această muzică. Repet, nu m-am gândit nicio clipă că eu voi ajunge la nivelul la care sunt acum, pe care cred că l-am atins în urma muncii și a efortului constant depus, pentru că îmi place ceea ce fac.
Pandemia ca punct de introspecție și succes
Maria Coman: Dar chiar și așa, pot să spun că punctul de cotitură de care ai amintit a fost în pandemie, când cu toții am trecut prin momente poate mai puțin plăcute. Pentru mine a fost benefică pandemia. Pentru lume nu a fost chiar atât de bună, dar uite că singurul rezultat de succes din toată treaba asta a fost drumul pe care am început să merg: muzica bizantină. Totul a venit dintr-o căutare de aproximativ 15 ani în care Îl întrebam constant pe Dumnezeu ce ar trebui să fac cu vocea pe care mi-a dat-o. Pentru că am încercat mai multe proiecte care au mers până într-un punct, dar nu au mers așa cum mi-am dorit eu. Nu știu, când aveam 20 și ceva de ani, îmi doream să fiu la radio, pe TV, să cânt muzica aceasta.
O regăsire la momentul potrivit
Ionuț Vulpescu: Și ai ajuns la radio și la televiziune.
Maria Coman: Am ajuns, dar nu în direcția pe care eu pornisem, iată, în adolescență sau în tinerețe, mă rog. Așa că, uite, drumul pe care l-am apucat acum m-a dus astăzi aici, în fața ta și în fața multora.
Ionuț Vulpescu: Și pandemia, care a fost un moment de introspecție, de analiză, de meditație, te-a făcut să iei această decizie?
Maria Coman: Da, exact, da. Dar repet, nu a fost nimic plănuit. Adică m-am aflat la locul potrivit, în momentul potrivit, lângă oamenii care au acceptat ideea mea. Cu siguranță nici ei nu s-au așteptat să ajungă atât de departe cu acest proiect și uite că a funcționat.
Ionuț Vulpescu: Adică, în ce sens a funcționat?
Maria Coman: Lumea a înțeles mesajul pe care eu l-am transmis cu tot sufletul meu.
Coerența dintre viață și cântare
Ionuț Vulpescu: Este muzica psaltică, muzica bizantină, cea mai exigentă? Te obligă să fii cumva și în acord cu ceea ce cânți?
Maria Coman: Absolut, eu consider…
Ionuț Vulpescu: Să fii coerent și în viață și în ceea ce cânți?
Maria Coman: Să poți să trăiești o astfel de muzică, să o înțelegi și să poți să o expui atât pe scenă, cât și în biserică. Este nevoie să îți impropriezi cuvintele pe care tu le rostești, pe care de altfel le și cânți. Să incluzi în viața ta un soi de… cum să spun? Canon, e mult spus canon, dar un anumit stil de viață. Este exigentă dacă nu te regăsești în aceste valori. Dar câtă vreme fac parte din viața ta și te conduc mai departe, nu este chiar atât de exigentă. Eu cel puțin nu am niciun regret. Nu regret că n-am încercat ceva; mi-am dus viața în niște limite acceptabile, adică limitele bunului simț, să spunem.
Promisiunea din copilărie: Un moment de cotitură
Ionuț Vulpescu: Dar ce s-a întâmplat când aveai 3 ani? Am văzut undeva că a fost un moment delicat, un moment complicat pentru tine când erai mică.
Maria Coman: Da, am avut un moment, să spun așa, mai dificil din punct de vedere al sănătății și pot să spun că a fost cheia schimbării în familia mea. Pentru că, odată cu vindecarea mea, a venit și promisiunea părinților mei ca educația pe care urmau să mi-o dea mie, și eventualilor frați pe care i-aș mai fi avut — pentru că atunci eram doar eu — să fie în Biserică. Am dus o viață normală, dar, repet, având aceste valori călăuzitoare în viață. Și atunci a fost momentul schimbării, da. Deci la 3 ani, familia mea a purces, iată, pe acest drum.
Ionuț Vulpescu: Când aveai trei ani… și câțiva ani mai târziu ai ales și tu și le-ai confirmat dorința lor de când erai mică.
Maria Coman: Câțiva, ceva ani mai mulți, da.
Câștigul spiritual: „Nu am pierdut absolut nimic”
Ionuț Vulpescu: E vreun cost? Simți că e vreun cost în momentul în care ai îmbrățișat drumul ăsta relativ recent, în urmă cu câțiva ani? Ai pierdut ceva renunțând la tipul de muzică pe care îl cântai înainte? Sau oamenii se raportează la tine altfel acum?
Maria Coman: Nu am pierdut absolut nimic. Oamenii se raportează la mine prin prisma nevoii spirituale acute pe care o au atunci când ascultă ceea ce noi cântăm. Nu am pierdut absolut nimic; consider că am câștigat mai mult decât m-aș fi gândit sau m-aș fi așteptat vreodată de la viață. Și mai mult decât L-am rugat pe Dumnezeu până acum. Ce am câștigat? Este o mulțumire și o împlinire sufletească pe care nu am găsit-o în nicio altă activitate pe care am întreprins-o până acum. Vorbim, efectiv, strict de sfera profesională. Inclusiv, nu știu, toată munca pe care am depus-o până acum și în muzică, dar și în domeniile în care am lucrat, nu a existat niciodată un moment care să mă împlinească la fel de tare precum muzica pe care o cânt acum.
Studii internaționale: De la Viena la Criminalistica din Liverpool
Ionuț Vulpescu: Vorbeai de studii. Ai studiat la Sibiu, la Viena și la Liverpool. Liverpool e echipa mea, e echipa de fotbal… Ce ai studiat la Liverpool?
Maria Coman: Am studiat mai multe lucruri. Am făcut Drept Internațional, am făcut Managementul Resurselor Umane, am făcut inclusiv, am terminat un curs de Criminalistică. Pentru că avea legătură cu profilul pe care îl alesesem eu acolo. Odată ce pleci student din țară în altă țară, la altă universitate, nu sunt aceleași programe de studii. Diferă puțin, dar, mă rog, sunt anumite lucruri comune care trebuie să fie și într-o parte și în alta. Și iată că am fost curioasă să studiez și acest lucru. M-a impresionat foarte mult modul de predare și de însușire a cunoștințelor pe care cei de acolo ni l-au prezentat și pot zice că m-a ajutat foarte mult, când a trebuit să fac față poate anumitor provocări și la masterul pe care l-am urmat și, mă rog, la alte instituții.
Jurnalismul și cultura ca nișă esențială
Ionuț Vulpescu: Ai făcut și jurnalism. Asta te-a ajutat în timpul festivalului internațional George Enescu, cel mai important eveniment cultural pe care îl are România.
Maria Coman: Limbile străine te obligă, prin natura lor, să fii un bun comunicator și să înțelegi ce înseamnă o limbă străină. Am dezvoltat aceste abilități — probabil că le aveam din copilărie, dar le-am dezvoltat pe parcurs — și am ajuns să lucrez în televiziuni, unele de nișă, cum ar fi Trinitas TV, altele naționale, cum ar fi televiziunea noastră.
Ionuț Vulpescu: Cultura e de nișă…
Maria Coman: Corect, adevărat.
Ionuț Vulpescu: Dar e o nișă esențială. E nișa care face diferența. Cine nu are acces la muzica bizantină, ce crezi că pierde? Ce oferă muzica bizantină într-un mod particular, într-un mod special?
Rugăciunea cântată: Trup și suflet în fața lui Dumnezeu
Maria Coman: Muzica bizantină îți oferă o anumită stare de interiorizare care te duce mai aproape de sensul rugăciunii, de Dumnezeu. Adică îți creează o așezare menită să te liniștească, să îți aducă în suflet acel har pe care îl oferă tuturor celor care se roagă cu inima. Adică nu spui doar niște cuvinte prin care Tu Îi ceri ceva lui Dumnezeu; tu pur și simplu te dedici total.
Ionuț Vulpescu: Ești trup și suflet.
Maria Coman: Trup și suflet, da. Acolo, când te rogi, este momentul tău cu Dumnezeu, iar muzica bizantină vine și îmbracă această formă de rugăciune diferit.
Ionuț Vulpescu: E mai mult muzică sau e mai multă rugăciune?
Maria Coman: Este rugăciunea cântată. Este o rugăciune de două ori mai puternică. Așa că, din punctul meu de vedere, este mai mult rugăciune. Muzica, repet, este un adjuvant, pentru că noi reacționăm la tot ceea ce înseamnă stimul din jurul nostru, iar sunetul este unul dintre principalii stimuli la care răspundem în viața de zi cu zi. Muzica inclusiv îți poate determina starea de spirit — știm asta foarte bine din studii — în funcție de ceea ce asculți, corpul nostru se adaptează.
Alegerea repertoriului: Între emoție personală și rigoare corală
Ionuț Vulpescu: Repertoriul cum ți-l alegi? Spuneai că tu ai construit conceptul concertelor tale.
Maria Coman: Da, îl aleg în funcție de ceea ce mă atinge pe mine mai mult. Adică pot să spun că la unele cântări reacționez diferit. Dacă eu simt că pe mine mă duce mai aproape de Dumnezeu o anumită cântare, consider că, punându-mi sufletul și încercând să transmit aceeași emoție oamenilor, mă simt bine, mă simt în elementul meu. Alte cântări sunt specifice: tu, ca solist, nu poți să cânți acea partitură. Sunt făcute special acele cântări pentru mai multe voci. Sună mult mai bine dacă asculți un cor decât dacă asculți un solist, și atunci n-am cum să le includ. Le dau mai departe celor din cor și ei le pregătesc pentru concerte.
Formarea unui public real: De la rețelele sociale la Ateneul Român
Ionuț Vulpescu: Faci muzică bizantină de 4-5 ani. Ai foarte mulți urmăritori și pe rețelele de socializare, dar și public real, „în carne și oase”. Când ai început să-ți dai seama că ai construit un public? Cât timp ți-a luat din momentul în care te-ai decis să cânți muzică bizantină?
Maria Coman: Publicul a venit pe parcurs. Adică nu am avut o strategie de marketing prin care să-mi adun oamenii. Am primit mai multe mesaje, am primit mai multe cereri de concerte din partea unor organizatori locali sau naționali, pentru că am ajuns și prin țară și prin alte țări, de altfel. Și publicul a venit constant. Știi cum e, cea mai bună reclamă e recomandarea: dacă mie îmi place ceva, îți spun și ție, la rândul tău dai mai departe și atunci publicul așa se formează. Nu m-am așteptat la un public atât de mare. Primul meu concert pe care l-am organizat a fost în 2023, la Ateneul Român. Atunci a fost, de fapt, o încercare. O încercare reușită, pentru că Dumnezeu a rânduit să merg mai departe cu concertul meu de Crăciun. Dar a fost și momentul în care mi-am dat seama că publicul este foarte receptiv la ceea ce eu și colegii mei propunem. Deci, da, relativ târziu mi-am dat seama.
Fidelitatea față de drumul ales: „Acasă de Sărbători”
Ionuț Vulpescu: A fost vreun moment în acești cinci ani când ai vrut să renunți și să te întorci la muzica pe care o cântai înainte?
Maria Coman: Nu, nu a fost niciun astfel de moment. Eu, pe lângă muzica bizantină, în concertul meu de Crăciun, de exemplu, care se numește „Acasă de Sărbători”, am și orchestră simfonică și avem anumite piese pe care le cânt doar cu orchestra. Adică pot să spun că nu m-am îndepărtat total de muzica pe care o abordasem înainte, dar nici nu simt nevoia de a reveni în acea zonă, pentru că, repet, momentan mă împlinește foarte mult ceea ce fac acum.
Muzica sacră: Dincolo de zidurile bisericii
Ionuț Vulpescu: Unde crezi că trebuie cântată muzica asta? La Ateneu, în săli de spectacol, la Teatrul Național sau în biserică?
Maria Coman: Aceasta este o muzică sacră, este o muzică ce nu trebuie transformată în spectacol. Faptul că s-a întâmplat să fie adusă pe scenă — și eu am fost una dintre persoanele care au făcut asta — este o chestiune foarte bună, pentru că mai mulți oameni au acces să descopere ce înseamnă muzica bisericească, ce înseamnă Biserica. Eu cred, îți spun sincer, că o parte din publicul meu nu merge neapărat la biserică, nu este consacrat obiceiurilor noastre și poate nu merge nici măcar la slujbe. Unii nici măcar nu cunosc ce înseamnă Biserica, crede-mă. Și doar pentru că au primit o invitație sau li s-a propus: „Hai să mergem și aici!”, poate li s-a părut interesant conceptul unei astfel de manifestări culturale. Au descoperit-o și au început să meargă mai departe pe acest fir al cunoașterii credinței ortodoxe și a vieții psaltice. Deci este un lucru bun, dar, repet, biserica trebuie să fie locul predominant în care oamenii să asculte.
Puterea tămăduitoare a cântării: Mărturii de la ascultători
Ionuț Vulpescu: Ai cântat în multe biserici?
Maria Coman: Da, am cântat în foarte multe, de sărbători sau nu, depinde. Atât în țară, cât și afară. Am fost invitată și am acceptat cu drag de fiecare dată.
Ionuț Vulpescu: Cu siguranță, după concerte sau pe conturile tale, ai fost abordată de oameni care te-au ascultat. Care ar fi cea mai emoționantă reacție a unui ascultător de care îți amintești?
Maria Coman: Îmi amintesc că oamenii care se află în condiții de sănătate nu prea bune ne-au transmis că, odată cu ascultarea cântărilor noastre, starea lor s-a îmbunătățit sau poate vindecarea a venit mai repede. Așa spun ei, sunt multe exemple. Primesc tot felul de filmulețe cu copilași care încearcă să cânte ceea ce noi am pus deja pe rețelele de socializare pentru a fi la îndemâna oricui. Este un moment emoționant, pentru că vezi un pui de om care este sincer și are acea curăție sufletească pe care poate adulții o mai pierd pe drum. Parcă întregește acel cadru al rugăciunii.
Misiunea dincolo de aplauze: Smerenia artistului
Ionuț Vulpescu: Simți că ceea ce cânți este o misiune, o chemare?
Maria Coman: Da, chiar simt acest lucru profund. Și atunci contează mai puțin reacțiile din jur, în sensul că nu sunt determinante. Dar țin cont de ele, sunt un om deschis, îmi place să primesc sfaturi, pentru că e bine să te înconjori de oameni corecți.
Ionuț Vulpescu: Chiar vreau să te întreb: care e raportul dintre acest tip de muzică și ideea de artist și smerenie?
Maria Coman: Smerenia trebuie să fie un atribut general valabil în viața fiecărui bun creștin. Ea este o virtute pe care o primești cu ajutorul lui Dumnezeu, prin munca ta, dar o dobândești prin mila Lui. Scena te poate ispiti să crezi despre tine mai mult decât ești. Aplauzele sunt o chestiune atât de trecătoare. Am analizat atent în ultimii doi ani: la început există acea bucurie că lumea te aplaudă, dar după aceea realizezi că sunt efemere. Acum te aplaudă, se sting luminile, ajungi acasă și ești tot tu cu tine. Eu personal nu mă văd diferită de cum eram înainte să mă urc pe scenă. Vreau să rămân un om care nu se lasă afectat de această „celebritate”, dacă o fi pe undeva. Când cineva mă apreciază, îi răspund: „Corect ar fi să-I mulțumim lui Dumnezeu, pentru că de la El am acest dar”. Este o datorie să înmulțești darurile primite și să le oferi altora, nu să le oprești pentru tine.
Susținerea Bisericii și misiunea prin televiziune
Ionuț Vulpescu: Ai avut din partea Bisericii un suport? Ți s-a părut că el există, că este real? Sau au fost oamenii mai degrabă reticenți, prudenți atunci când ai început să cânți și să te afirmi?
Maria Coman: Am găsit sprijin pentru că, uite, și colaborările pe care le-am avut au fost tot timpul cu binecuvântare. Cu binecuvântare din partea ierarhiei noastre. Televiziunea care a început să distribuie aceste cântări a fost televiziunea Patriarhiei, deci Trinitas TV, nu se poate spune altfel. Am avut susținere și am susținere în ideea în care sunt foarte multe parohii dornice să vin și să cânt la Sfânta Liturghie, să cânt după. Adică, ce poate fi mai frumos decât să cânți în Casa lui Dumnezeu, alături și în rugăciune cu oameni care au aceeași slujire? Deci, susținerea există oricum. Până la urmă, de ce să nu susțină o astfel de activitate?
Publicul căutător: Generația 18-40 de ani
Ionuț Vulpescu: Din experiența acestor ani, cu siguranță ai și eșantioane de public. Îți dai seama cam cine te urmărește. Publicul tânăr, de pildă, este interesat de așa ceva? De muzică psaltică?
Maria Coman: Foarte interesat. M-am uitat la segmentele de public care, mă rog, ascultă cel mai des aceste cântări. Publicul cel mai căutător, să spun, este între 18 ani și 40 de ani. Deci chiar public tânăr.
Ionuț Vulpescu: Cum îți explici curiozitatea asta a lor?
Maria Coman: E lucrarea lui Dumnezeu, efectiv. Eu nu aș ști să-ți explic. Într-adevăr, niciodată nu m-am așteptat ca o astfel de muzică să aibă ecou în sufletele atâtor oameni, și tineri, exact cum ai spus.
Ecoul internațional și puterea cuvântului
Ionuț Vulpescu: În epoca asta a zgomotului, a ecranelor și a tehnologiilor…
Maria Coman: Da, să știi, am foarte multe mesaje de la oameni care nu ascultă în mod regulat muzică bisericească, nu merg la biserică, dar spun că simt ceva. Uite, au fost câteva înregistrări pe YouTube cu persoane din străinătate care fac un fel de sondaj pe internet și caută voci sau melodii care atrag atenția. Oameni care nu au legătură cu Ortodoxia, care poate țin de alte religii, dar care se declară impresionați, deși nu înțeleg ceea ce eu cânt. Nu înțeleg cuvintele pentru că sunt în limba română, ei, evident, nu au legătură cu noi. Și atunci spun doar că sunt impresionați și că nu înțeleg de ce, dar trebuie să spună mai departe. Iar eu consider că aici este doar lucrarea lui Dumnezeu: că e prin vocea pe care mi-a dat-o, că sunt cuvintele care… chiar dacă sunt într-o altă limbă, e vorba despre puterea cuvântului.
Universalitatea muzicii și versurile proprii
Ionuț Vulpescu: Tu cânți în română și în greacă.
Maria Coman: Am cântat și în macedoneană și în sârbă, da. Fiecare nație are specificul ei și își pune amprenta în felul ei. De exemplu, eu am împrumutat câteva linii melodice de la frații noștri sârbi, macedoneni și așa mai departe și am pus versurile scrise de mine pe aceste melodii. Lumea a primit foarte bine aceste rugăciuni cântate, chiar dacă publicul român nu era neapărat obișnuit cu astfel de melodii. Dar ei reacționează pentru că, repet, e lucrarea lui Dumnezeu. Nu vreau să mă gândesc prea mult la asta, pentru că după aceea dau în alte idei…
Ionuț Vulpescu: O teoretizezi prea mult.
Rugăciunea Inimii: Terapia sufletului
Ionuț Vulpescu: E vreo rugăciune pe care o porți cu tine oriunde ai fi?
Maria Coman: Cea mai simplă rugăciune pe care m-a învățat să o spun duhovnicul meu de când eram copil: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine!” Rugăciunea inimii. Dar să știi că în momente de tensiune sau în momente în care sunt efectiv încărcată, epuizată, și spun această rugăciune, simt că mă liniștesc instant. Pentru mine este terapie, în primul rând; terapia sufletului.
Surse de inspirație: Corurile de la Muntele Athos
Ionuț Vulpescu: Ai și creat multe dintre versurile melodiilor tale. Te simți mai confortabil sau atunci sau când preiei melodii consacrate pe care le reinterpretezi?
Maria Coman: Mă simt bine oricum, câtă vreme scopul este acela de a-L lăuda pe Dumnezeu și de a duce oamenii mai aproape de Biserică.
Ionuț Vulpescu: E vreo voce puternică de muzică bizantină care te-a impresionat?
Maria Coman: Pe mine m-au impresionat foarte mult corurile de călugări din Sfântul Munte. Am ascultat foarte mult Mănăstirea Vatopedi, am ascultat înregistrări de la Schitul Lacu, de la Marea Lavră. Din țară ascult, de regulă, corurile masculine. Mă inspir din orice sursă pe care o găsesc; este pentru mine o nouă oază de unde îmi iau dragostea și puterea de a cânta mai departe. Muzica aceasta, cântată de oricine, are un efect special.
Rolul tăcerii și asumarea Psalmilor
Ionuț Vulpescu: În muzica bizantină, tăcerea, pauza dintre cuvinte, are un rol… Ce crezi că spune tăcerea?
Maria Coman: Această tăcere te face să pleci genunchii în fața lui Dumnezeu și să te gândești că atenția ta trebuie să fie, în primul rând, asupra a ceea ce citești sau cânți. Când ai cântat un psalm, de exemplu: „Mărturisiți-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui”, faci o pauză și te întrebi: „Ce am zis aici? Îmi asum? Cred?”. Sfântul Antonie de Suroj spunea foarte bine că rugăciunea nu trebuie să fie o rutină: poți citi șapte acatiste pe zi, dar important este să iei o frază, o bucățică de psalm, să o spui până o înțelegi și o pui în practică.
Echilibrul între tradiție și modernitate
Ionuț Vulpescu: Cum faci trecerea de la tradiție — muzica bizantină fiind una arhaică — la publicul de astăzi, la modernitate?
Maria Coman: Consider că această tradiție face parte dintr-un patrimoniu care trebuie respectat și adus așa cum este, fără să-i aduci atingere, în fața oamenilor. Când cânți o astfel de muzică, trebuie să adopți o anumită sobrietate, o anumită trăire, dar asta nu ține de „tradiție”, ci de înțelegerea mesajului, de a ți-l asuma total.
„Treapta virtuților” pe opt glasuri
Ionuț Vulpescu: Mesajul e mai mult în cuvinte sau în linia melodiei?
Maria Coman: În cuvinte, clar. Cuvintele primează. Omul, când pleacă de acolo, din biserică sau din sala de concert, trebuie să rămână cu un mesaj. Există sărbători specifice — Paște, Crăciun, Adormirea Maicii Domnului — unde sunt cântări scrise special. De exemplu, într-un concert pascal, mă aștept ca omul să rețină ce s-a spus în Prohod sau în Binecuvântările Învierii. Avem o cântare foarte frumoasă, „Treptele virtuților”, cântată pe toate cele opt glasuri. Ea vorbește despre virtuțile care împodobesc sufletul și în lumea asta, și în fața lui Dumnezeu. Virtuți care îți dau puterea să rămâi un om vertebral, un om moral, într-o lume care, din păcate, derapează destul de mult.
Lupta spirituală și dobândirea virtuților
Ionuț Vulpescu: Se mai poate asta?
Maria Coman: Se poate, da. Nu vorbesc despre mine, căci nu e cazul. Îmi doresc să ajung la acest nivel, dar sunt foarte mulți părinți, călugări — nu neapărat, poate și părinți mireni, da, preoți mireni — care duc o viață extraordinară. Și oricine poate să facă acest lucru, trebuie doar efort, mult efort, pentru că ispite sunt la tot pasul și răul va încerca întotdeauna să te împiedice. Iată, nu? Ăsta este rolul lui, să spunem. Dar poți să câștigi aceste virtuți, în primul rând, repet, prin mila și ajutorul lui Dumnezeu.
Seria de concerte „Pași spre Înviere”
Ionuț Vulpescu: Suntem în Postul Paștelui, în Postul cel Mare, și tu pregătești o serie de concerte, dedicate Învierii, Sărbătorii Paștelui: „Pași spre Înviere”. Ce are această serie de concerte, pe care o deschizi, special față de altele de până acum?
Maria Coman: Știi, nu poți să spui că o rugăciune este mai specială decât alta. Consider că, chiar dacă sunt câteva specifice, repet, Postului sau Sărbătorii Pascale, care se cântă tot timpul, de fiecare dată, chiar dacă spunem aceleași cuvinte, trăirea noastră poate fi diferită. Special este faptul că ne oprim puțin din ceea ce facem și venim la biserică sau într-o sală de concert și ascultăm și ne rugăm. Acest lucru este o chestie foarte specială. Deci, de aici aș porni. Mai departe, călătoria pe care noi o propunem de fiecare dată este îmbrăcată într-o poveste, dar o poveste tradusă, da? Deci, povestea Mântuitorului tradusă cumva prin repertoriul pe care îl alegem, prin artiștii invitați pe care îi avem.
Invitați speciali și misiunea artistică
Maria Coman: De exemplu, anul acesta va fi alături de noi Adrian Titieni, care, alături de Medeea Marinescu și alți invitați — avem și un cor de copii din Serbia — vor reuși, așa cum pot ei mai bine (și o fac foarte bine), să aducă un aport semnificativ acestei călătorii de care ți-am spus mai devreme. Deci, nu există „special”, e cu totul. Tot timpul e special. În primul rând prin prisma a ceea ce facem. „Pașii spre Înviere”… Întotdeauna, în fiecare zi, orice rugăciune, orice pas spre Dumnezeu este special. Te duce mai aproape de El. Nici nu ai nevoie de alte lucruri. Aici nu vorbim de concerte sau de acte artistice care se perimează în timp. Ele rămân și vor fi la fel tot timpul.
Între naos și scenă: Săli mari pentru inimi multe
Ionuț Vulpescu: Concertele vor fi în biserici sau în săli de spectacol?
Maria Coman: Anul acesta, pentru că am vrut să mulțumim — să-I mulțumim Domnului — să încântăm cât mai multă lume și să ne bucurăm cât mai mulți (pentru că unele biserici sunt neîncăpătoare), am ales să facem în săli mai mari de spectacol. Dar eu merg și la biserici; adică în timpul Postului, în fiecare duminică, de sărbători, la Denii, suntem acolo, vin și cânt. Adică, în primul rând sunt în Casa lui Dumnezeu și apoi pe scenă.
Muzica: Limbajul universal al iubirii divine
Ionuț Vulpescu: Dacă ar fi să sintetizezi música ta, să o rezumi la un singur mesaj pe care ea îl lasă lumii, care ar fi acela?
Maria Coman: Muzica unește oamenii din toate colțurile lumii, este un limbaj universal și este o altă formă, o altă manifestare a iubirii lui Dumnezeu față de om. Consider că, prin artă, Dumnezeu este mai aproape de tine, și aici ne referim strict la partea muzicală. Dar, mai ales dacă unești arta cu credința, pot să spun că ești de două ori câștigător.
Gândul de final și îndemnul către public
Ionuț Vulpescu: Îți mulțumesc mult pentru acest dialog și, în final, aș vrea să te rog să adresezi un gând, un îndemn celor care urmăresc podcast-ul meu, Avangarda cu Ionuț Vulpescu, și să alegi tu ceva din ceea ce o să cânți în aceste săptămâni, momente pe care să le inserăm în cadrul discuției noastre.
Maria Coman: Mulțumesc tare mult pentru invitație și aș vrea să le transmit tuturor celor care te urmăresc pe tine și care ne urmăresc acum, să rămână aproape și să nu uite întotdeauna că primul lucru spre care trebuie să-ți îndrepți atenția este Dumnezeu. Apoi, dacă vor să-mi fie alături în această călătorie, îi aștept în număr cât mai mare. Și, uite, vezi, niciodată nu pregătesc un mesaj standard pentru oameni, niciodată nu am acest gând, dar, mai mult decât atât, le doresc să aibă parte de lucruri de folos pentru sufletele lor.
Ionuț Vulpescu: Mulțumesc mult!
Maria Coman: Mulțumesc!
Facebook
WhatsApp
TikTok
