kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Marele Premiu la Loto 6/49 a fost câștigat pentru a doua oară la un interval de doar 2 luni

Deși suntem abia în luna aprilie, marele premiu de la Loto 6/49 a fost câștigat din nou în acest an. Câștigătorul a avut norocul să-și cumpere biletul din București, sectorul 2, plătind 154,50 lei pentru 22 de variante jucate la acest joc popular.

Loteria Română a confirmat că premiul de categoria I, în valoare de 9.646.132,64 lei (peste 1,94 milioane de euro), a fost acordat în cadrul tragerii din 11 aprilie 2024. În plus, biletul câștigător a înregistrat și 20 de premii de categoria a IV-a, totalizând 9.646.732,64 de lei.

Potul îl depășește cu mult pe cel de la Grecia Kino, una dintre loteriile cu cea mai mare popularitate în rândul românilor, unde câștigul maxim este de 150000 valoarea mizei depuse. Potrivit Loto-Grecia-Kino.com, această loterie atrage prin frecvența extragerilor, care au loc la fiecare cinci minute, 365 de zile pe an.

Aceasta nu este însă prima dată când premiul cel mare de la Loto 6/49 a fost câștigat anul acesta. Anterior, un alt norocos a obținut premiul de categoria I în februarie, cu un bilet jucat în Pitești, Argeș. Suma impresionantă de 36.450.832,24 lei a fost câștigată pe un bilet ce a costat doar 24,50 lei.

În aceeași seară de joi, 11 aprilie 2024, a fost câștigat și premiul de categoria I la Loto 5 din 40, cu un bilet jucat în Onești, Bacău. Tragerile au inclus și alte jocuri, cum ar fi Noroc, Joker, Noroc Plus și Super Noroc, Loteria Română acordând în total 20.982 de câștiguri în valoare de peste 2 milioane de lei.

Numerele câștigătoare de la Loto 6/49 au fost 31, 13, 15, 23, 25 și 42, iar pentru Loto 5/40 numerele norocoase au fost 13, 5, 28, 12, 21 și 2. Pentru Joker, numărul special a fost 15, completat de numerele 15, 31, 3, 21 și 37. Cifrele extrase la Noroc a fost 1478110, în timp ce la Noroc Plus, cifrele norocoase au fost 810646. În ceea ce privește Super Noroc, numărul care a completat seria de câștiguri a serii a fost 172865.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media