Mai multe persoane din județul Argeș au reușit vreme de doi ani să amaneteze bijuterii de aur și ducați falși în Case de amanet din Argeș, Dâmbovița, Prahova, Caras-Severin și Constanța. aceștia solicitau împrumutul, plăteau comisionul, dar nu se mai întorceau niciodată după obiecte, Unele au fost valorificate ulterior de Casele de amanet.. „Membrii unui grup infracțional organizat care acționează pe raza județului Argeș au indus în eroare operatorii unor case de amanet, cu sediile în județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Caraș-Severin și Constanța, prin plasarea de bijuterii și monede din aur (ducați) contrafăcute și prin solicitarea de împrumuturi în baza contractelor de amanet încheiate”, se arată în comunicatul DIICOT. Bijuteriile erau atent lucrate, iar statul de aur exterior era destul cât să păcălească metodele de verificare folosite de Casele de amanet.
„Metodele convenționale de verificare utilizate de operatorii caselor de amanet nu au putut descoperi falsul, întrucât obiectele au fost minuțios lucrate și au un înveliș consistent din aur de diferite karate. De asemenea, pe durata procedurii de introducere în regim de amanet a bijuteriilor și monedelor contrafăcute, suspecții au manifestat un comportament menit să distragă atenția angajaților pentru ca verificarea autenticității bunurilor să fie superficială”, mai transmit polițiștii.
27 de percheziții au avut loc în acest caz în județele Argeș, Brăila, Prahova, Hunedoara, Ilfov și municipiul București, polițiștii au găsit și ridicat mai multe bijuterii care păreau a fi false, telefoane mobile, documente cu valoare probatorie, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
Urmăriți canalul Gazeta Dâmboviței pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D
@gazeta.dambovitei #tiktokdambovita #videoviral #viatalatara #stiridambovita #foryou #5pasidebine #fy