Recent, Karateka dâmbovițeană Lorelley Andrei, în vârstă de 19 ani, s-a calificat la Campionatul Balcanic de Karate urmând să reprezinte România în zilele următoare.
Povestea tinerei pe tatami începe atunci când avea doar 10 ani și, pentru că încercase deja șahul, înotul și fotbalul, le-a cerut părinților să meargă la karate alături de frații ei, la acea vreme în vârstă de 7 și respectiv 5 ani.
De atunci, Senseiul lui Lorelley a fost Ionuț Munteanu, un om despre care tânăra spune că a reprezentat pentru ea nu doar un mentor, ci și un sprijin psihic, emoțional și, atunci când a fost nevoie, și un sprijin financiar.
A participat la prima competiție în 2018 și de atunci este din ce în ce mai ambițioasă. Un an mai târziu a obținut locul al cincilea la un Campionat European, iar 2024 a reprezentat pentru ea cel mai bun an. A devenit Campioană Națională și a ieșit pe primul loc și la Cupa României. În plus, absolventă a Colegiului Național Ienăchiță Văcărescu din Târgoviște, Lorelley a obținut o medie de peste 9 la Bacalaureat și s-a înscris la facultate în București dorindu-și o carieră în domeniul resurselor umane, dar visând și la un master în psihologie sportivă.
Foarte matură, calculată și echilibrată, Lorelley nu se avântă să viseze la medalii olimpice sau alte premii. Este conștientă cât de costisitor este sportul pe care îl practică și, deși are ambiția necesară pentru a opțiune toate premiile pe care și le-ar putea dori, preferă să nu-și creeze așteptări foarte mari.
După ce a plecat la facultate, pentru că nu mai putea veni în Târgoviște la toate antrenamentele, Lorelley s-a înscris și la CS Dinamo, astăzi concurând pentru ambele.
„Aș vrea să le mulțumesc părinților mei pentru că au muncit foarte mult pentru noi. Mai ales pentru toate aceste distracții ale noastre care au devenit ulterior performanțe. Vreau să-i mulțumesc antrenorului meu pentru că în totdeauna m-a susținut, și financiar, și emoțional, dar și prin tot ce-am învățat, antrenorului de la Dinamo, Traian Iancu, pentru că m-a primit anul acesta, chit că până acum eram adversari cu el și cu sportivele lui și vreau să-i mulțumesc și iubitului meu pentru că m-a suportat foarte mult timp. Din fericire pentru mine, și el face același sport, suntem la același Club și cred că mi-a fost mult mai ușor avândul pe el de fiecare dată lângă mine.”, a mai adăugat Lorelley