Cătălin Zamfir Manea, prim vicepreședinte al Partidei Romilor, a transmis astăzi, prin intermediul facebook un mesaj către etnicii romi, în contextul violențelor înregistrate în ultimele zile. Acesta le-a cerut etnicilor să înceteze aceste manifestări, spunând că acest tip de comportament nu face decât să amplifice valul de ură împotriva romilor. Manea face apel la respectarea măsurilor impuse de autorități și oprirea live-urilor pe facebook , atrăgând atenția că autoritățile vor lua măsuri drastice împotriva celor care nu respectă regulile stării de urgență.
„Frati romi petrecareti, opriti-vă!
Toată mass media este conectată la petrecerile și conflictele din comunitățile noastre.
Pentru unii, Paștele, în loc să însemne liniște, îndreptare, căință și solidaritate, a însemnat doar băutura, live-uri și bataie. De ce fraților ? Măsurile impuse de autorități trebuie respectate de toți, fără vreo excepție. Unii dintre voi, ați reușit să puneți în umbră toate acțiunile din ultima perioadă desfășurate de noi pentru comunitățile de romi din țară! Noi am încercat încă de la începutul crizei să fim aproape de familiile grav afectate de actuala pandemie, iar voi, cei care v-ați băut mințile, vă bateti ca salbaticii. Prin comportamentul vostru de „spartani”, nu faceți altceva decât să amplificati valul uriaș de ură si rasism impotriva întregii minorității a romilor, stârnit încă de la începutul crizei.
Stiu ca mulți dintre voi vă comportati si gândiți ” doar pe persoana fizică „, fără să vă gândiți la consecințe. Vă spun că nu vom ajunge vreodată la un alt nivel dacă vom continua în stilul aceasta. Într-adevăr, sunt multe familii de romi care azi nu au ce pune pe masă, dar asta nu înseamnă că trebuie să transformăm societatea într-un ring de luptă. Opriti-vă! Respectați regulile ca toți ceilalți! Încetati mascarada live-urilor despre „Kuweit 19, Panama 32”. Ajunge!
Toate aceste fapte vor fi sancționate dur de autorități. Potoliti-vă!”