Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița a ieșit din zodia Staicu, dar a intrat în zodia Cimpoacă și asociații. Cum ar veni din lac, în puț! Și dacă tot e să fie o schimbare, păi să fie și pentru ei. Primim informații că băieții deștepți ai Companiei au pus ochii pe contractul de monitorizare și intervenție la stațiile de apă. Îi cam încurca doar faptul că acest contract era, deja, atribuit unei firme căreia nu prea au avut ce-i reproșa de câțiva ani încoace. Firma în cauză e Euroguard, firmă de protecție, pază și intervenție, care de 10 ani tot e prima în topul firmelor județene la această activitate. Dar, când e să vină schimbarea, vine! E ca viitura! Și uite așa Euroguard a primit o notificare de reziliere a contractului la două zile după ce primise o comandă de execuție. Rezilierea abuzivă le va aduce domnilor un proces, dar cum nu plătesc nici o daună din buzunar, probabil că puțin le pasă.
Ce i-a determinat pe Cimpoacă și asociații, totuși, la mica mârșăvie care va târî Compania într-un nou proces? Cei mai mulți ar zice ca apartenența politică a patronului de la Euroguard. Ei bine, ar putea fi și asta, dar zvonurile de prin birourile Companiei arată că substratul este cu totul altul. În fapt, domnii pregătesc terenul pentru o altă firmă, așa cum se fac treburile în aceste companii în care administrația este acționar majoritar.
Și cu tot riscul de a face publicitate pe gratis, vă spunem că firma, despre care tot vorbesc oamenii lui Cimpoacă și Ponorică ar fi Rafeba. Până aici n-ar fi nici o problemă, Rafeba fiind, totuși, un nume cunoscut la nivelul orașului. Doar că siguranța cu care vorbeau unii despre înlocuirea Euroguard cu Rafeba şi neîncrederea, din motive evidente, în cuplul de directori amintit, ne-a împins la a arunca un ochi mai atent spre această firmă.
Și de aici începe partea frumoasă…
Conform legislației din România, activitatea de pază și protecție este una complexă, fiind nevoie de diferite licențieri în funcție de activitate, licențieri acordate de Inspectoratul General al Poliției Române.
Rafeba, firmă înființată în 1998, de Lucian Nuță și fiul acestuia, Corneliu Nuță, figurează pe lista firmelor licențiate de IGPR, specializate în sisteme de alarmare. Așa că Rafeba nu poate sub nici o formă să preia contractul de intervenție. Nu-i permite legea.
Nuță, însă, mai are o firmă, înființată în 1996, la aceeași adresă cu Rafeba, anume Dalcont Serv SRL. Dalcont Serv oferă asistență tehnică pentru Rafeba, având licență IGPR pentru prestare de servicii de intervenție. Dacă vă este oarecum cunoscut, numele Dalcont Serv, a dublat până de curând sigla Rafeba de pe mașinile de intervenţie ale societății, cu toate că legea 33 privind paza obiectivelor, specifică că pe autoturismele din dotarea societăților specializate se inscripționează doar denumirea, sigla, obiectul de activitate pentru care s-a emis licența de către poliție și telefonul societății.
Cu puțină vreme în urmă, Dalcont Serv a dispărut de pe mașinile Rafeba. Nu pentru că s-a intrat în legalitate, ci pentru că a fost înlocuit de Bluebell Security Force, firma înființată la începutul lui 2013, în ianuarie, de Corneliu Nuță, având același sediu cu cele precedente. Acum, pe mașini s-a inscripționat: Rafeba și Bluebell, ca să ai de unde alege. Nu știm de ce a dispărut Dalcont Serv (aceasta nu am mai fost depuse situații financiare pe 2013), dar „înlocuitoarea” Bluebell este clar mână moartă în cazul Companiei de Apă, ea nefiind pe lista IGPR cu firmele licențiate pentru intervenție, ci doar pe cea de servicii de pază și protecție.
În aceste condiții, suntem foarte curioși pe mâna cui va ajunge contractul de monitorizare și intervenție la stațiile de apă, unul dintre cele mai pline de responsabilități contracte extreme ale Companiei. Suntem convinși, în același timp, că va ajunge la cine trebuie, pentru că nu e unul pe mărunţiş.
PS. Să vă spunem și de ce unii pledează pentru Nuță Lucian? Din motive de fostă vecinătate și amiciție cu unul dintre proaspeții directori ai Companiei, locatar în blocurile din Bulevardul Castanilor (sic!) Hai că știți!
Nu-mi fie cu pacat,dar ” tovarasii’ astia care diriguie cea mai sensibila dintre necesitatile umane(nevoia de apa), parca ar fi alesi sa faca numai rau.Poate ca ar trebui sa „beneficieze” de serviciile unui popa cu aghiasma…( ptiu,uciga-l toaca).
Probabil ca respectivii sunt de provenienta extraterestra(aghiuta/sarsaila…),ca daca ar fi oameni adevarati(al caror corp este peste 80% apa) ar avea un mai mare respect fata de obiectul de activitate(APA,nuuu???)
Asteptam (fara niciun interes)alte magarii de la aceeasi(dar pana cand???)!