kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

JI-PISME DE VINERI – BĂTRÂNEȚE FĂRĂ TINEREȚE

Aud din ce în ce mai des: „nu mai suport țara asta de căcat, îmi vine să mă car”. Cu diverse variante. Esențialul e că mulți oameni nu-și mai suportă țara. Și mă refer la cei tineri. Despre ei e vorba. Au și motive. Guvernele de până acum nu le-a oferit nimic, ba, mai mult, i-a amețit cu sisteme de învățământ din ce în ce mai aberante, schimbate mai des ca ciorapii.
În urmă cu puțină vreme am urmărit cum o prietenă, învățătoare de felul ei, completa un… test să-i zicem. Credeam că sunt un om inteligent, care se pricepe la cuvinte, înțelesuri, subînțelesuri. Greșit, sunt prost făcut grămadă!!! N-am înțeles nimic. Erau în testul ăla niște expresii care mă băgau în depresii. Propozițiile n-aveau fluență, întrebările aveau uneori o ridicolă relevanță față de subiect. M-a apucat durerea de cap. Până la urmă prietena i-a dat de cap. Dar era și ea depresată rău după 3-4 zile și nopți petrecute cu descifrarea labirintului. Și-n tot acest timp a predat, a trebuit să fie veselă, deși îi umblau prin cap numai cretinătățile din test. Mi-am dat seama că testul acela nu valorează nimic, nu câștigi nimic de pe urma lui. Mai grav, nu înveți nimic. Doar te tâmpești și înveți să urăști. Să urăști sistemul care creează oameni în stare să conceapă asemenea teste cretine. De pe urma lor nu faci copiilor o viață mai luminoasă. Faci doar niște oameni pe care tâmpenia se așterne ternă.
De asta are nevoie acum România: de tâmpiți, de nonvalori, de turme care să nu cârâie decât la crâșmă, care să nu iasă-n stradă. Spiritul de la 1989 a dispărut în nesimțire. În 24 de ani a dispărut ceva, a dispărut tinerețea. Copiii se nasc bătrâni deja, cu burtă, ghiul și lanț. Ascultă „melodii” cu puține cuvinte și interjecții multe… Pentru ei scrisul înseamnă cât mai puține litere și cât mai multe emoticoane. Părinții lor și-au scos din gândire și vocabular cuvântul educație. Și copiii tind să semene cu părinții lor. Cu nonvalorile, adică.
Poate că o să mi se sară în cap, o să mi se spună că nu chiar toți sunt așa. Ba da, toți sunt așa!!! Crescându-ne copiii normali îi transformăm în autiști. Când vor ieși în lumea nonvalorilor vor fi șocați, sau se vor alipi acelei lumi, încercând să-i facă pe plac. Sau se vor retrage, sectar, în lumea lor civilizată. României de azi îi trebuie din nou sânge, ca-n 1989, dar toți cei care mai au sânge-n ei sau au plecat, sau sunt pe moarte. Nu îndemn la cine știe ce, îndemn la o luare la șuturi în cururile care gândesc în locul nostru!

Distribuie:

Un comentariu la „JI-PISME DE VINERI – BĂTRÂNEȚE FĂRĂ TINEREȚE”

  1. Intradevar sistemul politic de dupa 90 a adus in functiile de decizie,oameni de calitate cel putin indoielnica,mediocra,oameni servili si aserviti, dispusi sa faca orice pentru a-si depasi conditia materiala,uitind de datoria fata de cetateanul care l-a votat sau fata de tara in care s-a nascut. Problema momentului este cum vom scapa tara de acesti vejnici hamesiti,cum incepem si cum ridicam oameni de valoare in locul lor???

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media