kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

IPJ DÂMBOVIȚA: Peste 130 de contravenții și 46 de infracțiuni au fost constatate de polițiști în 24 de ore

La data de 16 martie a.c., 290 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine publică.

Au fost constituite 115 patrule de siguranță publică, în cadrul cărora au fost angrenate și efective de jandarmi și au fost utilizate 97 de autospeciale.

Pe parcursul zilei trecute, polițiștii au intervenit la 48 de evenimente, dintre care 37 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Au fost constatate 46 de infracțiuni, dintre care 17 contra persoanei, 18 contra patrimoniului și una la regimul rutier.

Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 132 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la 34.570 de lei.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 6 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.

Exemplu:

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat un bărbat de 52 de ani, în timp ce conducea, pe raza municipiului Târgoviște, un autoturism care avea valabilitatea numărului de înmatriculare expirată.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media