În după-amiaza zilei de 17 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din Doicești.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii îmbibației alcoolice.
De asemenea, ieri, 19 iulie, un bărbat de 27 de ani, din municipiul Târgoviște, a fost depistat de polițiști, pe raza localității Voinești, în timp ce conducea un autoturism, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În cauză, polițiștii au întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.