Solidarizarea în nenorocire a devenit o politică de stat, fără a institui un criteriu echitabil al fraternizării în dezastru. A tăia de la toți, nediferențiat, fără a avea în minte „grupuri țintă” vulnerabile, înseamnă a spune că nimeni în România nu e susceptibil de a fi sacrificat pe nedrept, dezavantajat sau lăsat în urmă.
Politica guvernului pentru sectorul cultural se zbate între ostilitate și indiferență. O normă întreagă pentru un bibliotecar în mediul rural e prea mult, în fond, ce atâta carte la țară? Dar mai mult de două săli de jocuri de noroc într-o intersecție, fie ea și rurală, nu pare niciodată prea mult pentru o societate care caută instinctul supraviețuirii.
Creșterea TVA-ului la carte, de la 5% – rezultatul mandatului meu ca ministru în 2015! – la 11% – ceea ce va duce la sucombarea antreprenoriatului cultural editorial și descurajarea consumului de carte – garantez că nu va aduce economii la bugetul României. Dar va institui marea recesiune a culturii. Economia de gândire critică nu poate fi decât o cale sigură către o națiune cu impulsuri toxice: resentimentare, violente, xenofobe, antisemite, antidemocratice, anticulturale și, ne place sau nu, antipartidiste și anti-România, în bună măsură.
E un gest inconștient ca în aceeași Românie în care acum două luni 49% dintre cetățeni susțineau programul țării așa-zis suverane, pe fondul analfabetismului și al consumului de Tik-Tok și de minciună, nu pe fondul consumului de carte, să sistezi accesul la educație culturală, de care am avea nevoie în următorii ani, la următoarele cicluri electorale, ca tendința electorală să fie una pro-europeană și pro-democratică. Nu doar că intern pare că în timpuri de criză nimeni nu trebuie să mai aibă apetit de consum cultural, dar și extern pare că România trebuie defrișată cultural. ICR a ajuns în situația descrisă de primul său președinte – „nici viu, nici mort”. Nu mai are relevanță, pentru că nu mai are identitate. Sistarea fondurilor pentru internaționalizarea culturii române e mai aproape de un deces social și politic, deși nimeni nu pare să înțeleagă asta, decât de un deces economic. Desigur, faptul că ICR ar putea avea chipul unui ghișeu plimbat de la un superior la altul costă și prestigiul României, nu doar proiectele ei culturale. În tot acest timp, ministerul de resort funcționează doar ca un avizator al dezastrului. Dă binecuvântări pentru mutări, tăieri și restructurări, și supune un domeniu subfinanțat politicii virale de solidarizare economică. Nu ia partea celor pe care îi reprezintă – instituții, operatori culturali, independenți, creatori, editori etc. – ci a celor care proclamă austeritate pentru toți, chiar și pentru cei care nu au avut o viață decentă niciodată. Dar e o formă de a semna solidar sinuciderea unei societăți normale.
Marea catastrofă constă în faptul că guvernul refuză să mai coreleze, chiar și sub impactul austerității, grupuri vulnerabile. Faptul că statul ar fi putut investi în el însuși susținând educația, cultura, creativitatea e o politică ratată de actuala guvernare. La prima vedere, chiar dacă bilanțul contabil o să arate bine, cu maxim 0, ceva economie la bugetul de stat din Cultură, vă anunț cu regret că vom fi în scenariul „operația reușită, pacientul mort”. Nu va vrea nimeni să voteze cu „tăietorii”, dar nici nu vom mai avea electorat educat care să vibreze la „idei” și „principii”. Căci într-o țară fără consum cultural, singurul lucru la care oamenii reacționează e resentimentul. Pentru mine, lucrurile sunt simple: nu pot să asist impasibil la distrugerea unor mecanisme de finețe care au reglat supraviețuirea domeniului cultural, precum TVA-ul de carte de 5%, banii de la Loterie care au ținut în viață AFCN sau creșterea salariilor angajaților din instituțiile de spectacole. Nu pot nici să nu remarc, ca om politic, că deficitul de cultură se va traduce ca factor de ură. Nu va mai simți nimeni nevoia de o carte sau de o idee care să facă diferența. Doar de o fibră de net bună, puțin noroc la pariurile de la colț și un etern dispreț pentru orice înseamnă politică. Tot ce se întâmplă acum va face posibil sistemul pe care democrația noastră șchiopătândă abia l-a învins.
Deputat Ionuț Vulpescu