kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Ionuț Săvoiu: PSD trebuie să rămână unit și să continue programul de guvernare

În aceste momente, avem nevoie, mai mult ca oricând, de unitate, responsabilitate, echilibru şi, nu în ultimul rând, de continuitate, atât în partid, dar mai ales în societate.

PSD – UNPR – PC au format un guvern care a reușit obţinerea unor rezultate foarte bune, a asigurat economiei româneşti un trend ascendent în ciuda multor critici nejustificate ale opoziţiei, dovedind că are un program realist şi coerent, dar şi oameni capabili să-l pună în practică. În acest moment, retragerea de la guvernare ar putea fi considerată ca fiind un gest prin care dovedim că nu ne asumăm până la capăt programul cu care ne-am prezentat în fața românilor și uităm de răspunderea față de oamenii care au așteptări de la noi. Guvernul Victor Ponta are soluții pentru țară, în ansamblu, dar şi pentru dezvoltarea comunităților locale, iar proiectele de care localitățile din România au atâta nevoie, trebuie continuate.

În plan intern, Partidul Social Democrat trebuie să rămână unit, cu fruntea sus, să-și asume actul guvernării ca pe gest firesc de responsabilitate față de români.  Această decizie reprezintă garanția stabilității naţionale şi continuarea proiectelor de care depinde îmbunătățirea condițiilor de viață din fiecare localitate.

 

Deputat PSD Dâmbovița IONUȚ SĂVOIU

Colegiul nr. 7 Titu

                                               

 

19 noiembrie 2014

Distribuie:

Un comentariu la „Ionuț Săvoiu: PSD trebuie să rămână unit și să continue programul de guvernare”

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media