kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Inițiativă: La Târgoviște s-a semnat astăzi un protocol de colaborare în domeniul protecției mediului

Garda de Mediu Dâmbovița, Agenția pentru Protecția Mediului, Universitatea Valahia și Inspectoratul Școlar Județean au semnat astăzi un protocol de colaborare pentru protecția mediului la nivelul regiunii Sud Muntenia.

Evenimentul a avut loc la  Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia și s-a bucurat de prezența elevilor și studenților care au participat de Ziua Mediului la activitățile organizate în județ. Aceștia au fost premiați cu diplome și asigurați că vor primi tot sprijinul necesar pentru formarea și integrarea lor în instituțiile responsabile cu protecția mediului.

Pactul de colaborare a fost semnat de Cornelia Paraschiv, comisar șef la Garda de Mediu, Mirel Nica, director APM Dâmbovița, prof.univ.dr. Ștefania Iordache, decan al Facultății de Inginerie a Mediului și pentru Siguranța Alimentelor, și Ovidiu Băsceanu, inspector școlar general adjunct.

“Cu cât avem un mediu mai curat și mai puțin viciat, cu atât vârsta și calitatea oamneilor va crește”, au fost cuvintele directorului APM, Mirel Nica, care i-a felicitat pe tinerii dâmbovițeni pentru implicarea lor.

“Protocolul de astăzi are un scop bine determinat, acela de a exista o colaborare mult mai strânsă între instituțiile care conștientizează tinerii încă de la un stadiu al formării în viață în ceea ce privește educația civică. Pentru absolvenți ai facultății este foarte bine ca ei să facă practică în instituțiile Agenției de Mediu și a Gărzii de Mediu. Deja noi avem doi studenți care fac practică pe perioada verii. Sunt două contracte încheiate cu Facultatea de Inginerie a Mediului și de fiecare dată când vom fi solicitați putem să luăm tineri la noi în practică și să mergem în instituțiile școlare pentru a participa la seminarii sau ore să le spunem ceea ce vor ei să afle despre instituțiile noastre“,spune Cornelia Paraschiv.

Astăzi, au fost premiați pentru munca și implicarea lor voluntari elevi și porfesori de la Colegiile Naționale Constantin Carabella, Constantin Cantacuzino, Ienăchiță Văcărescu, Liceul Aurel Rainu Fieni, Grupurile Școlare Voievodul Mircea, Nicolaie Ciorănescu, Liceul Nicolae Mihăiescu și nu numai. De asemenea, au primit diplome și reprezentanți ai instituțiilor care au semnat astăzi pactul de colaborare.

“Sper că acest eveniment va conștientiza populația și de aceea încercăm să facem cât mai multe evenimente de genul acesta și să implicăm tinerii, pentru că ei sunt cei mai buni purtători de mesaj, inclusiv în familii, unde sper că nu se întâmplă, totuși, să le atragă atenția mamei sau tatălui, nu arunca pe jos, pentru că eu am învățat ceva astăzi. Se pare că legislația aplicabilă în domeniul mediului este destul de restrictivă în privința acestor deșeuri care sunt aruncate la întâmplare și pe care noi dorim să nu le mai vedem în județul Dâmbovița și pentru a face acest lucru din păcate suntem nevoiți să facem controale în fiecare primărie și să încercăm mai întâi printr-un avertisment să conștientizăm iar, ulterior, dacă nu se remediază problema, dăm și amenzi, care sunt destul de mari“, a concluzionat Cornelia Paraschiv.

protocol

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media